Din weekend, sala de sport a Liceului cu Program Sportiv din Suceava a redevenit funcţională, după ce timp de aproximativ o lună de zile a fost închisă pentru efectuarea lucrărilor de renovare a tavanului şi de schimbare a suprafeţei de joc. Finanţate de Primăria şi Consiliul Local Suceava, lucrările de aproximativ 330.000 de lei au fost absolut necesare deoarece suprafaţa de joc era uzată foarte tare, iar sportivii care se antrenau şi jucau meciurile oficiale pe ea riscau să se accidenteze, asta chiar dacă a fost peticită în mai multe locuri. În prima fază, constructorii au renovat tavanul sălii, care era deteriorat, iar mai apoi au trecut la schimbarea totală a suprafeţei de joc, care n-a fost schimbată niciodată de la inaugurarea sălii, din 2008. Dacă iniţial lucrarea ar fi trebuit să dureze doar două săptămâni, perioada practic s-a dublat şi datorită problemelor întâmpinate de constructori la turnarea şapei pe care au lipit mai apoi suprafaţa de joc, diferită de cea veche prin faptul că a venit sub forma unor fâşii şi nu a fost adusă sub formă lichidă şi apoi turnată, ca precedenta.
Această perioadă a fost destul de dificilă pentru toţi sportivii ce se antrenează şi dispută meciurile oficiale aici, şi asta deoarece au fost nevoiţi să-şi caute alte săli prin oraş, în condiţiile în care toate deja aveau un program foarte încărcat.
În aceeaşi situaţie s-au aflat şi handbaliştii echipei de seniori a Universităţii Suceava, care s-au antrenat la sala Şcolii Gimnaziale Nr. 11 „Miron Costin” din cartierul Burdujeni. Mai mult, echipa pregătită de antrenori Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei a fost nevoită să dispute două meciuri de pe teren propriu în Liga Naţională în sala polivalentă „Elisabeta Lipă” din Botoşani. Din fericire, universitarii s-au acomodat şi s-au simţit foarte bine în sala din judeţul vecin, dovadă fiind cele două victorii foarte importante obţinute cu HC Vaslui şi CSM Focşani.
„Chiar dacă am fost nevoiţi să ne antrenăm şi să jucăm în alte părţi, noi ne-am bucurat că Primăria şi Consiliul Local au finanţat aceste lucrări, deoarece suprafaţa de joc era foarte uzată şi riscam să ne accidentăm în orice moment. Mai mult, la fiecare meci de acasă observatorii federaţiei ne-au atras atenţia cu privire la starea terenului de joc. Am revenit de luni în sala LPS şi, după un prim antrenament, jucătorii n-au avut nimic de obiectat, chiar dacă le va lua puţin timp să se obişnuiască. Chiar dacă nu are aceeaşi aderenţă ca cea veche, cu siguranţă după două trei spălări ea va ajunge la calităţile maxime”, a declarat antrenorul Adrian Chiruţ.
Tehnicianul sucevean a mai adăugat că cel mai important lucru este că jucătorii săi vor avea timp să se obişnuiască la antrenamente cu noua suprafaţă şi vor juca din nou în faţa propriilor suporteri, miercuri, 26 octombrie, de la ora 18.00, cu CSM Satu Mare.