Sâmbătă, în sala Unirea, echipa de volei seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava a debutat în noul sezon al Diviziei A2 seria est cu o victorie, scor 3 – 1 la seturi, în duelul cu CSU Știința București. Cu un lot completat cu trei jucători foarte tineri, de perspectivă, dar foarte talentați, echipa pregătită de antrenorul Victor Pancu a făcut un joc foarte bun, câștigând în fața unui adversar ce s-a întărit în această vară cu trei jucători din prima divizie, de la Steaua București. Oaspeții au reușit să câștige primul set cu 25 – 18, dar mai apoi, CSM Suceava a echilibrat jocul, iar pe finalul setului II, de la 24 – 22 pentru oaspeți, sucevenii au câștigat patru mingi la rând și au egalat situația la seturi, după 26 – 24. Mult mai motivați și mai atenți, elevii lui Victor Pancu au început al treilea set în forță și au condus cu 6 – 1, 13 – 6, 17 – 8 și în final au câștigat cu 25 – 18. Prima jumătate a setului patru a fost ceva mai echilibrată și de la 12 – 9, gazdele au ajuns la 21 – 13. La scorul de 24 – 16, sucevenii au irosit trei mingi de a încheia setul și meciul, dar au reușit acest lucru la 24 – 19, scor final 3 – 1 la seturi.
„Știam că va fi un meci foarte greu și sincer nu mă așteptam la o victorie, dar echipa noastră a meritat acest lucru, după evoluția din teren. Mă bucur că jucătorii cu experință și-au făcut datoria după acel prim set pierdut pe mâna noastră. Am întâlnit o echipă puternică, ce s-a întărit în vară cu jucători de prima divizie, dar ne-am descurcat bine, mai ales în momentele decisive și mă refer aici la finalul setului II. Cert este că-n acest an ne-am propus promovarea tinerilor valoroși din zona noastră, o generație ce vine din urmă și are nevoie de experiență pentru a crește în valoare. Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Suceava, Consiliului Județean Suceava și domnului Dumitru Popescu de la firma SUCT pentru sprijinul pe care ni-l acordă”, a explicat antrenorul Victor Pancu.
Echipa CSM Suceava a folosit în meciul de sâmbătă un lot format din sportivii: Andrei Sasu, Tudor Orășanu, Lucian Huțuleac, Marius Gontariu, Vlad Mihuț, Dan Lupuleasa, Alin Moldovan, Alexandru Rață, Vlad Buhu și Andrei Butnaru, singurul jucător indisponibil fiind Andrei Giurcă.
În următoarea etapă, voleibaliștii de la CSM Suceava vor evolua la SCMU Craiova, echipă ce în mod normal nu avea ce să caute în seria est a Diviziei A2, ci în cea de vest.