După aproximativ un an şi patru luni de pauză, atletul dornean Andrei Leancă, ce are dublă legitimare la Clubul Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei şi CSU Cluj-Napoca, a revenit în forță şi a urcat pe podiumul Campionatului Național de Maraton. Sportivul pregătit de antrenorul Cristian Prâsneac a luat startul, duminică, la a noua ediție a Maratonului Bucureştiului, concurs în cadrul Campionatului Național de Maraton la care a reuşit să câştige medalia de bronz la tineret, după ce a parcurs cei 42 de kilometri şi 195 de metri în două ore, 46 de minute şi 7 secunde.
„Sunt încântat de revenirea lui Andrei Leancă cu o medalie, după pauza pe care a avut-o şi sper ca pe 22 octombrie, la Campionatul Național de Cros de la Băile Felix, să vină cu altă medalie şi, poate, cu un loc în reprezentativa României pentru Campionatul Balcanic de Cros, care va avea loc pe 5 noiembrie, în Serbia”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.