CSM Suceava a obținut ieri prima victorie în actuala stagiune a Diviziei Naționale, după ce s-a impus cu scorul de 36-22 pe terenul echipei CS Mănăștur Cluj, într-un meci contând pentru etapa a II-a. Prima parte a partidei a fost deosebit de interesantă și plină de suspans. Gazdele au început bine partida și au ajuns să conducă repede cu 14-0. Sucevenii n-au renunțat însă la luptă și au revenit rapid în meci, izbutind să intre în avantaj la cabine, cu scorul de 31-22. Repriza a doua nu a fost la fel de spectaculoasă, tabela de marcaj indicând la final scorul de 36-22 în favoarea formației sucevene.
Pentru învingători au punctat Ștefan Ștefăroi, două eseuri, Octavian Scolobiuc, Nichiforiuc și Crețuleac, câte o încercare și celalalte puncte fiind trecute în contul transformerului Sabin Crețu.
„Este bine că am câștigat și ne-am trecut în cont cinci puncte. Exceptând începutul ezitant, pot spune că echipa noastră a dat semne de revenire. Cel mai important lucru este acela că jucăm cu tineri rugbiști de pe meleaguri bucovinene, chiar la această dispută consemnându-se debuturile lui Dragoș Manolache și Ion Covaliu în Divizia Națională.
Așa cum am mai menționat și cu alte ocazii, ne punem pe picioare din mers, iar pe stadionul „Unirea” putem ține piept oricărui adversar” a declarat antrenorul echipei CSM Suceava, Constantin Vlad.
Rezultate înregistrate în etapa a II-a a Diviziei Naționale de rugby: