La sfârşitul săptămânii trecute s-au disputat alte trei meciuri în avans din etapa V-a a Ligii Companiilor, competiţie care se adresează angajaţilor din societăţile comerciale sucevene. După cum ştiţi, organizatorii au decis să comprime puţin calendarul, pentru a scurta durata întrecerii, care în ritmul de un meci pe săptămână s-ar încheia în miezul iernii, pe data de 29 decembrie. Ceea ce înseamnă că, o dată la trei runde, fiecărei echipe îi va veni rândul să joace două meciuri în aceeaşi săptămână. Astfel, câte trei partide din etapa a 5-a se vor disputa în ciclul săptămânal al rundelor 2, 3, şi 4, urmând ca această schemă să se aplice până la final, astfel încât competiţia să se termine pe data de 1 decembrie, înainte de venirea frigului.
Firma Bergenbier, Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret rămân şi pe mai departe parteneri oficiali ai competiţiei organizate de Civica Sport Center şi Monitorul de Suceava.
Trebuie menţionat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea naţională cu acelaşi nume, care activează sub egida Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, având colaborări în Bucureşti şi în mai multe judeţe din România.
Rezultate înregistrate în cele trei meciuri în avans din etapa a V-a, disputate la sfârşitul săptămânii trecute:
Clasament