Sâmbătă, în etapa a cincea din Liga Naţională, echipa de handbal a Universităţii Suceava are o deplasare dificilă pe terenul celor de la Dunărea Călăraşi, o confruntare ce va fi transmisă în direct pe TVR 1, începând cu ora 11.00. Studenţii pregătiţi de antrenorii Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei vin după trei jocuri destul de bune în compania unor echipe cu pretenţii, dar în care au avut doar rezultate negative, în timp ce Dunărea Călăraşi vine după o înfrângere la 10 goluri suferită la Reşiţa. În acest context, meciul se anunţă unul în care ambele formaţii vor da totul în teren pentru a câştiga trei puncte foarte importante în economia clasamentului.
Pentru acest meci, studenţii nu vor putea conta pe Gabriel Burlacu, jucător ce se află în continuare la recuperare, dar nici pe Cristian Bursuc, jucător ce a primit cartonaş roşu în ultimul minut din meciul cu Odorhei şi două etape de suspendare, etapa de la Călăraşi fiind ultima în care nu are drept de joc. Tot în şedinţa comisiei de disciplină de marţi, federaţia a analizat materialul video cu faza în care Sebastian Polocoşer a primit roşu pentru că ar fi lovit un adversar şi a hotărât că nu a fost ceva intenţionat şi nu necesită suspendare, ci doar o amendă, care în aceste condiţii nu are nici o logică.
Iulian Andrei speră ca Universitatea să profite de tensiunile apărute la Călăraşi după eşecul de la Reşiţa
Fost component al Dunării Călăraşi, antrenorul secund al studenţilor, Iulian Andrei, cunoaşte foarte bine adversarul de sâmbătă şi speră ca Universitatea să se impună în această dispută.
„Ne aşteaptă o partidă foarte grea la Călăraşi, contra unei echipe care s-a întărit foarte mult în această vară. Ca şi noi, Dunărea vine după o înfrângere, neaşteptată pentru ei la Reşiţa, un eşec care le-a cam zguduit moralul şi a creat nişte tensiuni în echipă, probleme de care ar trebui să profităm. Avem speranţe că am putea câştiga acolo nişte puncte importante, cu care să ne mai refacem puţin moralul pentru partida ce urmează, cu Vaslui”, a declarat fostul portar al universitarilor, actualmente antrenor secund la echipă, Iulian Andrei.
Un alt handbalist sucevean care a evoluat timp de trei ani la Dunărea Călăraşi, Adi Mitrea, este de părere că Dunărea va încerca să-şi remonteze imaginea, iar presiunea va fi în mare parte pe echipa gazdă.
„Mă întorc la Călăraşi, unde am petrecut trei ani frumoşi. Faptul că ei au pierdut la Reşiţa la o diferenţă atât de mare cred că va face să fie un meci foarte dificil, deoarece vor încerca să-şi remonteze imaginea. Şi noi am avut două meciuri acasă în care n-am câştigat puncte şi m-aş bucura să facem surpriza etapei şi să ne întoarcem cu puncte. Eu cred că victoria e la îndemâna noastră, deoarece nu avem ce să pierdem, presiunea fiind la ei. Dunărea s-a întărit mult în vară şi stă destul de bine la toate capitolele, atât pe apărare, cât şi-n atac, însă noi am pregătit foarte bine meciul, îi ştim foarte bine şi sper la ora jocului să fim foarte mobilizaţi şi să jucăm bine, să prindem o zi bună”, a declarat extrema studenţilor, suceveanul Adi Mitrea.
Miercuri s-a disputat în avans meciul dintre Dinamo Bucureşti şi CSM Făgăraş, în care bucureştenii s-au impus fără probleme la o diferenţă de 12 goluri.
Etapa a V-a
Clasament