Răzvan Bîgu, fostul fotbalist al formaţiilor sucevene Sporting şi Rapid, a fost nevoit să-şi încheie cariera fotbalistică la vârsta de doar 23 de ani. Bîgu a fost forţat să ia această decizie din cauza problemelor medicale cu care s-a confruntat în scurta sa carieră. Cu prima accidentare serioasă s-a confruntat la vârsta de doar 17 ani, pe vremea junioratului, când în timpul unui competiţii şcolare s-a ales cu o dublă fractură de tibie şi peroneu. Chiar dacă a stat un an pe tuşă, Răzvan a strâns din dinţi şi a revenit în forţă, astfel că la vârsta de 19 ani a fost la un pas să semneze cu gruparea de prima ligă FC Vaslui, acolo unde a susţinut probe de joc alături de Alex Buziuc.
A rămas la Suceava să joace în Liga a II-a, iar ghinionul l-a lovit în toamna anului 2014, când a ajuns din nou pe masa de operaţie, suferind o intervenţie chirurgicală la ligamentele genunchiului şi la menisc. După alte 12 luni de recuperare, pe când se afla în Belgia, mijlocaşul sucevean a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia s-a ales cu mai multe fracturi, fiind nevoie ca medicii să-i introducă o tijă şi şapte şuruburi în picior.
„După această ultimă accidentare mi-a fost clar că am terminat cu cariera de jucător. Am decis aşadar să încep o nouă provocare în fotbal. Fiind absolvent al facultăţii de sport, am început să profesez la Liceul cu Program Sportiv, acolo unde mă ocup şi de pregătirea grupei de juniori B. După ghinioanele pe care le-am avut ca jucător, sper să am mai mult noroc în meseria de antrenor şi să-mi construiesc o carieră frumoasă”, a declarat Răzvan Bîgu.