Municipiul Târgu Neamţ a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute Cupa Cetatea la tenis de câmp, competiţia adresată sportivilor veterani făcând parte în fiecare an din manifestările legate de zilele oraşului. La întrecerea organizată de primăria din localitate şi Tenis Club Bella au participat aproximativ 60 de concurenţi din judeţele Moldovei, delegaţia suceveană fiind foarte numeroasă, făcând deplasarea la acest eveniment sportiv de tradiţie tenismeni precum Viorel Negru, Vasile Rusu, Constantin Chetraru, Gigi Berariu, Mircea Ovadiuc, Nicolai Iliuţ, Constantin Bălan, Mircea Ovadiuc, Gavril Vîrvara, Alex Năstasă, Florin Popovici Dumbravă, Vasile Ungureanu, Tiberiu Avram, Horaţiu Neacşu sau Dorin Mihăilă.
Dintre suceveni, la turneul de la Târgu Neamţ s-a remarcat în mod deosebit Viorel Negru. Acesta s-a impus mai întâi în proba de simplu a categoriei + 45 de ani, după ce l-a învins în finală pe rădăuţeanul Constantin Bălan. Ulterior, făcând pereche cu nemţeanul Octavian Stan, Viorel Negru a câştigat şi concursul de dublu al turneului, trecând în ultimul act de cuplul rădăuţean Constantin Bălan / Nicolai Iliuţ. Pe locul al treilea s-a clasat tot o pereche suceveană, alcătuită din Vasile Rusu şi Gigi Berariu.
Ultima categorie din concurs, cea a tenismenilor cu vârsta mai mică de 45 de ani, s-a încheiat cu victoria lui Octavian Stan, din Piatra Neamţ, care a dispus în finală de suceveanul Florin Popovici Dumbravă, după un meci foarte strâns.