Stadionul va găzdui astăzi un meci care se anunţă deosebit de spectaculos, între Chindia Târgovişte, liderul autoritar al campionatului, şi Foresta Suceava, formaţie care vine după trei victorii consecutive, două dintre acestea fiind repurtate în deplasare. Aşadar, se vor afla faţă-n faţă două echipe în mare formă, deznodământul partidei părând deschis oricărui rezultat. Meciul cu Chindia este în mod clar cel mai greu examen pentru antrenorul Cristian Popovici de la venirea sa pe banca tehnică a Forestei, iar atât el cât şi alţi oameni din club, precum preşedintele executiv Dorin Goian, directorul sportiv Dănuţ Perjă sau jucătorii Dorin Semeghin şi Bogdan Rusu au vorbit pe larg, pe parcursul acestei săptămâni, despre dificultatea duelului de astăzi. Cu toţii au cerut sprijin din partea fanilor, asigurându-i pe aceştia că vor face tot posibilul ca să plece bucuroşi de la stadion.
De partea cealaltă, târgoviştenii au luat tare în serios confruntarea de astăzi, de la ora 11.00, de pe stadionul Areni, astfel că s-au pornit spre Suceava încă de joi.
„Ne aşteaptă un meci foarte greu. Foresta este una dintre echipele puternice din serie. Adversarul se află în revenire de formă, după ce s-au făcut unele schimbări la echipă. În structurile administrative și tehnice ale echipei au fost aduși oameni cu multă experiență fotbalistică, iar acest lucru s-a observat în ultimele trei etape, când Suceava a ieșit învingătoare de fiecare dată. Lotul de jucători al Forestei este unul experimentat, cuprinzând jucători precum Bălan, Semeghin sau Matei, cu numeroase prezențe în Liga I. Noi mergem în Bucovina să facem un joc cât mai bun, iar la final să intrăm în posesia celor trei puncte puse în joc”, a declarat pentru presa dâmboviţeană antrenorul principal al Chindiei, Nicolae Croitoru.
Programul etapei a VI-a:
Clasament