În urma meciurilor disputate în această săptămână s-au stabilit primii doi jucători ce sunt deja calificați de la grupa Principală la cea de Elită și asta chiar dacă mai au de disputat trei meciuri ce vor stabili și podiumul de la Principală. Eduard Bandi și Vasile Maxim vor juca finala Seriei II din grupa Principală, pentru stabilirea locului I și II, urmând să joace semifinalele competiției cu primii doi din Seria I, în sistem cruce. Vasile Maxim a trecut în două seturi de Alin Leuciuc, 6 - 1, 7 - 5 în semifinalele seriei, în timp ce Eduard Bandi a avut un meci mult mai greu cu Cezar Ioja, 6 - 4, 4 - 6, 7 - 5. Un alt jucător ce a reușit promovarea, dar de la grupa Secundară este Sebastian Gheorghe, jucător ce a ajuns în primii patru clasați și va lupta pentru o medalie.
La Cupa Monitorul 2016 participă nu mai puţin de 182 de jucători din judeţul Suceava, care se întrec la patru categorii de concurs, Secundară, Principală, Elită şi Veterani. Turneul se va derula până la sfârşitul lunii septembrie, la bazele sportive Unirea şi IRE, interval de timp în care se vor disputa un număr record de peste 950 de meciuri. Mai trebuie precizat că ediţia din acest an va cuprinde, în premieră, şi două secţiuni noi, rezervate femeilor şi copiilor.
Sponsorul principal al Cupei Monitorul este societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiţiei mai aducându-şi aportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL - Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Florconstruct, Tipografia Celestin şi Decathlon.
Rezultatele înregistrate ieri, 7 septembrie
Miercuri 7 sept. ora 07.00 | Horațiu Neacșu – Adi Vacariu | Princ., Cons. I, Seria I | Baza UNIREA | 6-1, 1-6, 6-3 |
Miercuri 7 sept. ora 16.00 | Alex Năstasă – Gabriel Toderașcu | Elită, + 40, Semif. II | Baza UNIREA | 6-1, 6-4 |
Miercuri 7 sept. ora 16.00 | Liviu Axinte – Doru Țibulcă | Princ., Cons. I, Seria I | Baza UNIREA | 6-4, 4-6, 1-6 |
Miercuri 7 sept. ora 18.00 | Sandrinio Neagu – Iulian Semaca | Princ., Retr. I, Seria II | Baza UNIREA | 6-3, 6-3 |
Miercuri 7 sept. ora 18.00 | Vasile Ungureanu – Ștefan Ungureanu | Princ., Semif. II, Seria I | Baza UNIREA | 1-6, 3-6 |
Miercuri 7 sept. ora 20.00 | Vasile Rusu – Ilie Țebrean | Princ., Semif. I, Seria I | Baza UNIREA | 7-6, 6-2 |
Miercuri 7 sept. ora 22.00 | Gheorghe Bălan – Dorin Croitor | Princ., Retr. II, Seria I | Baza UNIREA | Meciuri încheiate după închiderea ediției |
Meciuri programate azi, 7 septembrie
Joi 8 sept. ora 16.00 | Costică Prostire – C-tin Bălan | Elită, +40, Retr. II | Baza UNIREA |
Joi 8 sept. ora 17.00 | Costel Chelariu – Dorin Mihăilă | Elită, +40, Consl. II | Baza UNIREA |
Joi 8 sept. ora 18.00 | Ilie Hunceac – Mircea Ovadiuc | Elită, +40, Consl. I | Baza UNIREA |