Grupa de copii născuţi în anul 2008 de la Juniorul Suceava s-a clasat pe locul al treilea la Cupa Prosport, de la Focşani. Alături de formaţia pregătită de Ovidiu Vranău, pe tabloul de concurs s-au mai aflat echipe precum CFR Cluj-Napoca, CSMS Iași, Oţelul Galaţi, Şcoala de Fotbal Constantin Schumacher Pitești, LPS Vaslui, LPS Piatra Neamț, Real Junior Vaslui, Luceafărul Galați, Dacia Unirea Brăila, Atletic Bârlad, Stars Brăila, Șoimii Dunăreni Galați, Sportul Oneşti, Viitorul Bacău, Pumas Iași, Sporting Bacău şi Prosport Focşani.
Sucevenii au încheiat pe poziţia secundă grupa din care au făcut parte, după 2-1 cu Oţelul II Galaţi, 3-3 cu Stars Brăila, 4-0 cu Atletic Bârlad şi 1-3 cu Real Junior Vaslui. În sferturi, Juniorul a dispus cu scorul de 1-0 de LPS Vaslui, pentru ca în semifinale să se încline în faţa celor de la CSMS Iaşi, care aveau să devină câştigătorii turneului. În meciul decisiv pentru locul 3, sucevenii au trecut la limită, cu 1-0, de Oţelul Galaţi. „A fost un turneu deosebit de util pentru noi, în care am întâlnit numai echipe puternice. Competiţia a fost foarte solicitantă pentru copii, în condiţiile în care în ultima zi a întrecerii am fost nevoiţi să disputăm nu mai puţin de 5 meciuri. Însă nu avem de ce a ne plânge, condiţiile de concurs au fost bune, iar copiii au rezistat cu brio la efort”, a declarat antrenorul Ovidiu Vranău.
Sucevenii s-au întors de la Focşani şi cu un premiu individual, care i-a revenit lui Luca Bulină Dascălu, acesta fiind desemnat de organizatori drept cel mai bun fundaş al turneului.
Iată şi lotul de jucători cu care gruparea Juniorul a participat la întrecerea de la Focşani: Iustin Grigoraş, Alin Strugariu, Luca Bulină Dascălu, Alexandru Anton, Alexandru Perhinschi, Daniel Savu, Darius Curic, Vasile Baciu, David Grigoraş şi Alexandru Chirilă.