De vineri și până duminică, terenurile de zgură din cadrul Complezului Sportiv Unirea din municipiul Suceava vor fi gazda Cupei Select, un turneu din categoria Gold din cadrul circuitului național Tenis Partener, competiție organizată în colaborare cu Federația Română de Tenis. Acest turneu este al 4-lea din circuitul Tenis Partener și al doilea de nivel Gold ce se desfășoară în acest an la Suceava și este organizat de Asociația Județeană de Tenis Suceava, Clubul Sportiv Select Suceava, Direcția Județeană de Sport și Tineret Suceava, Clubul Sportiv Municipal Suceava și Monitorul de Suceava. Înscrierile s-au făcut pe site-ul www.tenispartener.ro, în concurs intrând peste 60 de concurenți din județul Suceava și din țară, din zona Moldovei. Cupa Select va avea trei tablouri în concursul de simplu, după nivelul de dificultate, mai exact 5, 6 și 7, în timp ce la dublu va fi nivelul 6 și nivelul 7.
„Este cel mai important turneu Tenis Partener ce se defășoară în acest an la Suceava. Mă bucur că s-au înscris peste 60 de participanți din județul Suceava, dar și din țară. Sportivii Clubului Select Suceava sunt printre favoriții la podium și sper să termine cât mai mulți pe primele trei locuri”, a declarat organizatorul concursului, antrenorul și managerul Clubului Sportiv Select Suceava, Mihai Pop.
Tot în acest weekend, o parte dintre sportivii de la CS Select Suceava participă la o altă competiție din circuitul Federației Române de Tenis, Cupa de Toamnă de la Botoșani.