După doi ani petrecuţi în eşalonul secund, echipa de handbal seniori a Universităţii Suceava a revenit în primul eşalon al României, Liga Naţională. Mâine, de la orele 18.00, echipa antrenată de Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei va debuta în noul sezon cu o partidă în faţa propriilor suporteri, în compania altei formaţii ce a promovat anul acesta, CSM Făgăraş.
Cu un lot echilibrat pe posturi, cu jucători tineri, de perspectivă, dar şi mulţi handbalişti experimentaţi, sucevenii speră să facă un sezon foarte bun şi să-şi îndeplinească obiectivul, menţinerea în Liga Naţională.
„Este primul meci oficial din acest campionat, unul în faţa propriilor suporteri. Întâlnim CSM Făgăraş, o echipă ce a promovat ca şi noi, şi care a făcut un meci foarte bun în pregătire, la Turda, terminând la egalitate. Totuşi, este primul meci acasă, cu o echipă cu care ne vom bate pentru menţinerea în prima ligă şi de aceea cele trei puncte sunt foarte importante. Noi ne-am pregătit foarte bine şi de aceea ne dorim să începem cu dreptul acest sezon. Făgăraşul s-a întărit cu mai mulţi jucători experimentaţi şi în ultimul timp echipa s-a închegat din ce în ce mai bine. În acelaşi timp şi noi ne-am întărit, jucătorii sunt foarte motivaţi şi dornici de a începe cu o victorie”, a explicat suceveanul Adi Chiruţ, fost căpitan şi component al echipei pe care o antrenează acum, CS Universitar din Suceava.
Adversarii de mâine ai universitarilor s-au întărit şi ei în această vară, după ce l-au adus pe portarul Răzvan Szopka, Filip, un inter valoros ce a venit din Israel, extrema Frăţilă, pivoţii Alisie şi Dedu, primul jucând mai mulţi ani la Turda, şi Apolzan, ce vine de la Steaua.
Universitarii au patru jucători incerţi înaintea meciului cu Făgăraş
Perioada de pregătire nu i-a ferit pe studenţi de accidentări, mai ales în meciurile test. După o operaţie la gleznă şi o perioadă mai lungă de recuperare, Gabriel Burlacu a revenit la antrenamente, dar tehnicienii suceveni nu vor să rişte şi să-l forţeze, până nu ajunge la un nivel de minim 80% în pregătire. Adi Mitrea a suferit o întindere la gambă şi nu a jucat în ultimele două meciuri cu Baia Mare, Adi Târzioru a avut o entorsă la un deget de la mâna dreaptă, cea cu care aruncă la poartă, în timp ce portarul George Șelaru are probleme cu un genunchi şi nu ştie dacă va juca. Dintre jucătorii ce au avut probleme, Alin Petrea a revenit după o entorsă şi s-a antrenat normal.
„Eu cred că avem un lot competitiv, bine acoperit pe posturi şi în ciuda micilor probleme, jucătorii valizi trebuie să evolueze la acelaşi nivel ridicat. După turneele de pregătire, cred că lupta pentru menţinerea în Liga Naţională va fi una lungă şi dificilă, în care vor fi angrenate toate echipele din a doua parte a clasamentului. Vor fi meciuri de care pe care, în care ambele echipe au şanse la victorie. Noi am făcut meciuri bune în pregătire, dar cele oficiale vor fi complet diferite”, a mai adăugat Adrian Chiruţ.
Iulian Andrei nu regretă că a schimbat meseria de jucător cu cea de antrenor
Antrenorul secund al universitarilor, fostul portar al Sucevei Iulian Andrei, este încrezător că echipa va face un sezon bun şi are încredere că cei trei portari vor avea un cuvânt de spus în evoluţia echipei. Mai mult, antrenorul sucevean speră că nu va regreta alegerea făcută, de a schimba tricoul de portar cu cel de antrenor, chiar dacă-i va fi mai greu la început.
„Avem o poartă foarte bună în acest an. Am mare încredere în cei trei portari, Cristi Tcaciuc, George Șelaru şi tânărul Eduard Duman, de la Liceul Sportiv, şi cred că-şi vor aduce un aport esenţial în jocul echipei. Eu spun că echipa este pregătită de Liga Naţională, iar jucătorii aşteaptă cu nerăbdare debutul de sezon. Sper să facem o figură frumoasă în acest sezon şi să începem cu o victorie în meciul de miercuri. Este greu şi pe margine, nu numai în teren. Trăiesc intens meciul şi de pe bancă şi poate mă enervez puţin mai tare şi n-ar trebui. Dar aşa e la început şi până capăt experienţă va fi o perioadă mai grea. Deocamdată nu sufăr că m-am retras, dar vom vedea peste şase luni sau un an. Îmi place ceea ce fac şi sper să-l ajut pe Adi şi echipa la îndeplinirea obiectivului”, a declarat Iulian Andrei.
Suprafaţa de joc va fi schimbată în perioada următoare
Din păcate, suprafaţa de joc din sala Liceului cu Program Sportiv nu a fost schimbată până acum, chiar dacă banii au fost aprobaţi în Consiliul Local Suceava. Studenţii vor începe campionatul pe acelaşi teren şi speră să aibă parte de o suprafaţă nouă cât mai repede. Mai mult, în cele trei săptămâni cât vor dura lucrările de renovare a tavanului şi de schimbare a suprafeţei de joc, universitarii vor fi nevoiţi să-şi găsească alte locaţii de antrenament şi joc.
„Totul este aprobat, dar cu formalităţile mai durează puţin. Noi sperăm să se schimbe cât mai repede, dar va fi mult mai dificil în timpul campionatului, deoarece trebuie să găsim o altă sală să jucăm şi să ne antrenăm. Am încercat să mai reparăm porţiunile cu probleme din suprafaţa de joc, astfel încât să putem evolua până la momentul schimbării totale”, a completat Adi Chiruţ.
Biletul de intrare la meciurile de acasă va fi 8 lei, iar abonamentul ce include toate meciurile din campionat, inclusiv cele din a doua fază, va costa 100 de lei.
În fiecare etapă, patru din cele şapte meciuri vor fi transmise în direct pe Digi Sport. Antrenorii suceveni cred că-n acest moment echipa universitară nu prezintă o mare atracţie pentru transmisiunile în direct, dar dacă va avea rezultate bune situaţia se va schimba.