Cupa Monitorul de Suceava la tenis de câmp se apropie cu paşi repezi de ultimele faze ale competiţiei. Din cele două meciuri ale zilei de ieri s-a disputat unul singur, în timp ce pentru week-end sunt programate alte trei dispute.
La Cupa Monitorul 2016 participă nu mai puţin de 182 de jucători din judeţul Suceava, care se întrec la patru categorii de concurs, Secundară, Principală, Elită şi Veterani. Turneul se va derula până la sfârşitul lunii septembrie, la bazele sportive Unirea şi IRE, interval de timp în care se vor disputa un număr record de 992 de meciuri. Mai trebuie precizat că ediţia din acest an va cuprinde, în premieră, şi două secţiuni noi, rezervate femeilor şi copiilor.
Sponsorul principal al Cupei Monitorul este societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiţiei mai aducându-şi aportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL - Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Florconstruct, Tipografia Celestin şi Decathlon.
Vineri 26 august ora 12.00 | Dumitru Negru – Ştefan Ungureanu | Princ. Semif. II, Seria I | Baza UNIREA | Amânat |
Vineri 26 august ora 17.00 | Eugen Airoaie - Ștefan Dumitrescu | Sec. Semi. I, Seria I | Baza UNIREA | 6-0, 6-0 |
Sâmbătă 27 august ora 10.00 | Flavius Ulici – Cristian Petraru | Princ. Cons. I, Seria II | Baza UNIREA |
Duminică 28 august ora 18.00 | Sorin Croitor – Ştefan Ungureanu | Princ. Semif II, Seria I | Baza UNIREA |