Conducerea AJF Suceava a avut ieri o întâlnire cu delegaţii echipelor din campionatul judeţean în care s-a stabilit planul de bătaie pentru sezonul următor. Astfel, sezonul 2016-2017 va fi deschis cu meciul de Supercupa judeţeană, în care se vor întrece campioana Şomuz Fălticeni şi deţinătoarea Cupei României, Şomuzul Preuteşti.
Liga a IV-a va debuta pe data de 4 septembrie şi va activa într-o formulă cu 13 echipe. „Între competitoare se vor afla două nume noi, este vorba de Avântul Volovăţ şi Stejarul Cajvana, care au primit aprobarea celor prezenţi pentru a activa în Liga a IV-a. Nou promovatele Voinţa Zvoriştea şi Forestierul Frumosu au refuzat dreptul de a participa la acest nivel, în vreme ce formaţiile Dorna Vatra Dornei şi Viitorul Vereşti au făcut cerere să se înscrie în Liga a V-a”, a declarat preşedintele AJF Suceava, Ciprian Anton.
Tot pe 4 septembrie se vor juca şi meciurile din primul tur din faza judeţeană a Cupei României, în care vor participa doar formaţiile din eşalonul al cincilea. Liga a V-a va începe o săptămână mai târziu, pe 11 septembrie. Deocamdată, pe tabloul competiţiei se află 27 de echipe. „Ideal ar fi ca în perioada următoare să se mai înscrie trei formaţii, aşa încât întrecerea să se desfăşoare într-un sistem alcătuit din trei serii a câte zece echipe. Referitor la regulamentul disciplinar, începând din viitorul sezon am introdus sancţiuni drastice pentru faptele de violenţă de pe terenurile de fotbal. Astfel, pentru loviri şi alte agresiuni, amenzile pleacă de la suma de 2.000 de lei”, a precizat Ciprian Anton.