Fotbaliştii noii echipe a Forestei se antrenează de zor zilele acestea în vederea noului sezon, însă deocamdată Federaţia Română de Fotbal n-a făcut anunţul oficial care să certifice faptul că gruparea suceveană va fi acceptată pe tabloul Ligii a II-a în viitoarea ediţie de campionat, care va funcţiona într-un format nou, alcătuit dintr-o singură serie cu 22 de echipe. Anunţul privind componenţa finală a seriei va fi făcut la începutul săptămânii viitoare, însă, până atunci, am dorit să aflăm de la Auraş Braşoveanu, preşedintele Ligii Profesioniste a Cluburilor din Liga a II-a, care sunt şansele ca Suceava să aibă în continuare echipă în cel de-al doilea eşalon. „Din punctul meu de vedere şansele sunt foarte mari, dacă ţinem cont de faptul că locul care ar fi trebuit să-l ocupe Petrolul Ploieşti, echipă aflată în faliment, a rămas vacant, iar din punct de vedere sportiv, formaţia Sucevei este cel mai bine clasată dintre grupările care au retrogradat direct la finele sezonului precedent. Ba mai mult, se poate ajunge până acolo ca ediţia de campionat 2016-2017 să pornească la drum doar cu 20 de echipe dacă echipe precum Şoimii Pâncota, FC Baia Mare, Farul Constanţa, SC Bacău, ACS Berceni sau FC Braşov nu-şi rezolvă în cel mai scurt timp problemele cu care se confruntă. Pe de altă parte, Suceava mi se pare mai pregătită ca niciodată să joace în eşalonul secund dacă stăm să ne uităm la ce transferuri de jucători s-au făcut în această vară”, a declarat preşedintele LPF2.
Până în prezent şi-au exprimat dorinţa de a participa în eşalonul secund 21 de echipe care beneficiază de acest drept, este vorba de ACS Poli Timişoara, Dunărea Călăraşi, Dacia Unirea Brăila, SC Bacău, Farul Constanţa, FC Academica Clinceni, UTA Bătrâna Doamnă, Chindia Târgovişte, CS Mioveni, FC Braşov, FCM Baia Mare, CS Baloteşti, ACS Berceni, CSM Râmnicu Vâlcea, Şoimii Pâncota, Olimpia Satu Mare, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Juventus Bucureşti, CS Afumaţi, ASU Poli Timişoara, Luceafărul Oradea, dar şi alte trei cluburi care au retrogradat la finalul sezonului recent încheiat şi au cerut oficial să fie primite în campionat în cazul în care se ivesc locuri vacante, precum Foresta Suceava (fosta Rapid CFR Suceava), Unirea Tărlungeni şi Metalul Reşiţa.
„Galben-verzii” speră să primească aviz favorabil din partea FRF, în condiţiile în care sunt echipa cel mai bine clasată dintre cele trei retrogradate, şi, în plus, pe listă se mai află grupări ca SC Bacău, Farul Constanţa, FC Braşov, FCM Baia Mare, ACS Berceni sau Şoimii Pâncota, care se confruntă cu o situaţie financiară extrem de delicată, ceea ce le-ar face aproape imposibilă participarea în campionat. De asemenea, este foarte posibil ca ACS Poli Timişoara să fie invitată să ia locul falimentarei Rapid Bucureşti în Liga I.
Fiecare echipă va primi peste 30.000 de euro din drepturi TV
În altă ordine de idei, Auraş Braşoveanu are încredere că noul format competiţional va avea darul să crească nivelul de interes şi de spectaculozitate al eşalonului al doilea, care în ultimii ani părea că se îndreaptă cu paşi vertiginoşi spre colaps. „În mod normal, o asemenea concentrare a valorilor ar trebui să conducă spre progres. Singurul dezavantaj va fi generat de infrastructură, pentru că din cauza deplasărilor mai lungi şi mai dese, fotbaliştii vor fi nevoiţi să petreacă mai mult timp în autocar. Totuşi, diferenţele de cost cauzate de numărul mai mare de meciuri disputate şi al deplasărilor ar urma să fie acoperite din drepturile de televizare, care vor creşte semnificativ faţă de anult trecut”, a precizat Braşoveanu.
Dacă în sezonul precedent televiziunile au achitat 350.000 de euro pentru a transmite meciurile din al doilea eşalon, se spune că pentru noua ediţie de campionat suma se va dubla, ceea ce înseamnă că fiecare club din Liga a II-a ar urma să încaseze, în medie, 30.000 – 35.000 de euro pe sezon, ceea ce nu este rău deloc.