Timp de trei zile, bazele sportive Unirea şi IRE au găzduit prima ediţie a Memorialului „Ilie Mironescu”.Nea Ilie, aşa cum îl ştia toată lumea, a fost administratorul bazei sportive Electrica încă din 1989 şi s-a stins din viaţă în urmă cu un an. În tot acest timp, datorită firii optimiste şi a umorului său contagios, a reuşit să se facă respectat şi îndrăgit nu numai de comunitatea tenisului sucevean, ci şi de tenismenii veterani de pe întreg cuprinsul ţării, care veneau an de an cu plăcere la competiţiile pe care acesta le păstorea.
La întrecerea sportivă organizată în weekend la Suceava de Clubul Sportiv Select, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret şi Clubul Sportiv Municipal, cu sprijinul Atlantis Gold, SC Eurotehnic, Cabinet medical Irinel Nanu, Complex Turistic Bucovina din Suceviţa,au participat aproximativ 60 de tenismani seniori din ţara noastră. Finala categoriei + 30 de ani a fost una sută la sută suceveană, Mihai Pânzaru izbutind să intre în posesia trofeului după un meci spectaculos în compania lui Florin Popovici Dumbravă. La + 40 de ani cel mai bine clasat a fost rădăuţeanul Irinel Nanu, care a fost devansat în ierarhie de Sebastian Capţan (ICMRS Galaţi) şi Mihail Nistorică (Intertenis Botoşani). Concursul categoriei de vârstă + 50 de ani a fost la discreţia sportivilor de la Select Suceava, care au ocupat în întregime podiumul de premiere în ordinea Viorel Negru, Ovidiu Busuioc şi Costel Chelariu. Tot tenismanii localnici au dominat concursul de la + 60 de ani, laureaţii ediţiei inaugurale a Memorialului „Ilie Mironescu” fiind Gigi Berariu, Sterian Andrieş şi Constantin Chetraru.
Şi în întrecerile de dublu meciurile din fazele superioare s-au disputat mai mult în familie. La + 30 de ani, câştigătoare a fost perechea suceveană Mihai Pânzaru / Irinel Nanu, care a trecut în meciul decisiv de cuplul Mihai Popovici Dumbravă (Suceava) / Ciprian Adam (Bistriţa). La + 50 de ani, dominarea suceveană a fost şi mai evidentă: locul 1 – Viorel Negru / Gigi Berariu (ambii din Suceava), locul 2 – Ovidiu Busuioc (Suceava) / Mircea Olaru (Botoşani), locul 3 – Vasile Rusu / Costel Chelariu şi Dumitru Negru / Vasile Ungurean (toţi din Suceava).
„Prima ediţie a Memorialului <Ilie Mironescu> poate fi considerată o reuşită, dacă ţinem cont că toată lumea a plecat mulţumită de la Suceava, iar premiile oferite au fost printre cele mai mari din ţară. Sperăm ca turneul să crească în valoare de la an la an şi să devină unul de tradiţie”, a declarat dublul câştigător Mihai Pânzaru, care s-a implicat activ, alături de Irinel Nanu şi Constantin Chetaru, şi în problemele organizatorice.