Timp de două zile, sâmbătă şi duminică, terenurile de zgură de la Baza sportivă Unirea vor găzdui cea de-a XIII-a ediţie a Cupei Inter Conti la tenis de câmp. Turneul din acest an are secţiuni separate dedicate copiiilor şi juniorilor, la întrecere fiind aşteptaţi tineri tenismani din toate judeţele Moldovei.
„Va fi un nou prilej pentru copiii şi juniorii Sucevei de a-şi măsura forţele cu tineri talentaţi de vârsta lor, proveniţi din judeţele învecinate şi nu numai. Ne bucurăm că firma Inter Conti este în continuare alături de noi, domnul Mihai Ududec fiind sufletul şi iniţiatorul acestei competiţii”, a declarat profesorul Mihai Pop, managerul turneului.
Printre organizatorii celei de-a XIII-a ediţii a Cupei Inter Conti se mai află Asociaţia Judeţeană de Tenis, Clubul Sportiv Select, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Clubul Sportiv Municipal Suceava, acest proiect fiind realizat şi cu sprijinul Consiliului Local Suceava.