Chiar dacă sezonul 2016-2017 este programat să înceapă peste doar opt zile, încă nu se ştiu prea multe lucruri concrete despre viitoarea ediţie de campionat a Ligii a II-a.
Ca urmare a faptului că există atât de multe necunoscute, mai mulţi preşedinţi de cluburi au început să strângă semnături, astfel încât să-i convingă pe cei de la Federaţia Română de Fotbal că se impune amânarea cu cel puţin o săptămână a startului sezonului oficial.
Cert este că astăzi se va valida lista formaţiilor care vor activa în viitorul sezon al ligii secunde, competiţia urmând să se deruleze într-un format nou, alcătuit dintr-o singură serie de 22 de echipe. În acest sens, oficialii Forestei stau cu sufletul la gură, sperând să fie acceptaţi pe tabloul de concurs. Până în prezent şi-au exprimat dorinţa de a participa în campionat 20 de echipe care beneficiază de acest drept, este vorba de Dunărea Călăraşi, Dacia Unirea Brăila, SC Bacău, Farul Constanţa, FC Academica Clinceni, UTA Bătrâna Doamnă, Chindia Târgovişte, CS Mioveni, FC Braşov, FCM Baia Mare, CS Baloteşti, ACS Berceni, CSM Râmnicu Vâlcea, Şoimii Pâncota, Olimpia Satu Mare, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Juventus Bucureşti, CS Afumaţi, ASU Poli Timişoara, Luceafărul Oradea, dar şi alte trei cluburi care au retrogradat la finalul sezonului recent încheiat şi au cerut oficial să fie primite în campionat în cazul în care se ivesc locuri vacante, precum Foresta Suceava (fosta Rapid CFR Suceava), Unirea Tărlungeni şi Metalul Reşiţa.
„Galben-verzii” speră să primească aviz favorabil din partea FRF, în condiţiile în care sunt echipa cel mai bine clasată dintre cele trei retrogradate, şi, în plus, pe listă se mai află grupări ca SC Bacău, Farul Constanţa, FC Braşov, FCM Baia Mare, ACS Berceni sau Şoimii Pâncota, care se confruntă cu o situaţie financiară extrem de delicată, ceea ce le-ar face aproape imposibilă participarea în campionat.