Pentru al doilea an, Comisia Europeană va organiza şi finanţa Săptămâna Europeană a Sportului, un proiect foarte amplu în care sunt implicate toate ţările din Uniunea Europeană la care s-au adăugat şi alte cinci ţări invitate din Europa. În ce priveşte România, ca şi anul trecut, când s-au obţinut rezultate remarcate la Bruxelles, coordonator naţional este tot Federaţia Română Sportul pentru Toţi, în strânsă şi continuă acţiune comună cu Ministerul Tineretului şi Sportului, cofinanţator al proiectului. În acest an, suceveanul Mihai Androhovici, ce ocupă din anul 2010 funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Române Sportul pentru Toţi, şi fosta handbalistă Narcisa Lecuşanu, secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, au fost desemnaţi ambasadorii Săptămânii Europene a Sportului pentru România, Federaţia Română Sportul pentru Toţi şi MTS stabilind un program concret, ce va fi dat publicităţii pe măsură ce se va dezvolta organizarea importantului eveniment.
„Sunt onorat că voi fi ambasador pentru România la Săptămâna Europeană a Sportului alături de Narcisa Lecuşanu. Rolul nostru este cel de a reprezenta, de a promova acest eveniment în primul rând în România, dar şi-n Europa. Anul trecut, acţiunile au fost organizate la începutul lunii septembrie, când începea şcoala în vestul Europei, dar având în vedere că-n est şcoala începe pe data de 15, s-a ajuns la un compromis pentru intervalul 10-17 septembrie, mai ales că promovarea se va axa mult pe zona şcolară. Dacă anul trecut am organizat acţiunile sportive cu ajutorul cluburilor sau structurilor sportive de stat, în 2016 ne vom baza în special pe cele private, pe asociaţiile judeţene pe diferite ramuri de sport, în colaborare şi cu alte federaţii naţionale”, a explicat Mihai Androhovici.
SES 2016 este deschisă întregii Europe
Federaţia Română Sportul pentru Toţi, sprijinită şi de alte ţări, a cerut apropierea datei de desfăşurare a SES de începerea anului şcolar în mai multe ţări europene, în locul sintagmei iniţiale, "prima săptămână a lunii septembrie".
Tot ca o noutate, impusă de ceea ce s-a constatat la ediţia iniţială, SES 2016 este deschisă întregii Europe, cu o caracteristică descentralizată, în strânsă colaborare cu coordonatorii naţionali şi cu numeroşii parteneri, fiind structurată în continuare în jurul unor teme de interes: mediul educaţional, acum mai lesne de cooptat ca urmare a noilor date de desfăşurare, activităţile în aer liber, cluburile sportive şi centrele de fitness.
În acest fel, scopul principal al Săptămânii Europene a Sportului, atragerea spre mişcării practicării activităţilor fizice-sportive a cât mai multor europeni, este, pe de o parte, mai uşor de atins, iar pe de altă parte, ţine seama şi de o realitate destul de răspândită în societatea modernă - "concurenţa" altor preocupări de timp liber în rândul copiilor şi tinerilor în detrimentul activităţilor sportive.
Ca şi la prima ediţie, judeţul Suceava va fi printre cele peste 30 de Asociaţii Judeţene Sportul pentru Toţi în care se vor organiza acţiuni sportive dedicate tuturor iubitorilor sportului.
Până în prezent sunt deja anunţate 12 acţiuni ce vor fi organizate în judeţul nostru, dar ca şi la ediţia precedentă vor fi mult mai multe, unele ce vor implica un număr foarte mare de oameni, precum Rarău Radical Race sau Spartachiada Profesorilor.