Lotul Forestei s-a întors ieri dimineaţă din stagiul de pregătire centralizată de la Câmpulung Moldovenesc, şi dat fiind timpul scurt rămas până la reluarea sezonului oficial, jucătorii n-au primit liber din partea antrenorului Adrian Iencsi. Ieri după-amiază au avut în program un antrenament pe stadionul Areni, urmând ca astăzi, cu începere de la ora 11.00, gruparea suceveană să întâlnească formaţia de liga a III-a Petrotub Roman, într-un meci de pregătire, pe teren propriu. Cu acest prilej, vor debuta în tricoul Forestei ultimii doi fotbalişti sosiţi la echipă, este vorba de fundaşul central Daniel Lung şi de atacantul Vlad Bujor.
În altă ordine de idei, mijlocaşul Cornel Căinari s-a declarat mulţumit de modul în care a decurs cantonamentul de la Câmpulung Moldovenesc. „S-a muncit bine, iar toţi jucătorii s-au angrenat aşa cum trebuie la efort, conştienţi fiind de exigenţa antrenorului şi de concurenţa existentă la echipă. M-a impresionat plăcut stilul de muncă al lui Adrian Iencsi, un antrenor modern, care ştie cum să motiveze jucătorii pentru a dat totul pe teren şi la antrenamente”, a declarat fotbalistul în vârstă de 27 de ani.
În afară de Vlad Bujor şi Daniel Lung, lista de achiziţii a grupării sucevene din acest sezon cuprinde nume importante, precum Bogdan Rusu, Marius Matei, Răzvan Avram (toţi trei de la FC Braşov), Alin Mutu (U Cluj), Cornel Căinari (Bucovina Pojorâta), Constantin Ferariu (CSM Sighetu Marmaţiei), Andrei Burcă, Constantin Drugă (ambii de la SC Bacău) şi fostul internaţional de juniori Andrei Cerlincă.