Pe iazul Şomuz II din Municipiul Fălticeni, s-a desfăşurat sâmbătă, 16 iulie, între orele 5,00-11,00, ediţia a patra a Cupei „Nada Florilor”, competiţie dedicată pescarilor amatori care lucrează în instituţiile bugetare din municipiul Fălticeni şi înscrisă în calendarul Zilelor Municipiului Fălticeni. S-au înscris în concurs aproape 30 de echipaje, fiecare echipaj fiind format din câte trei pescari. Timp de o oră, începând cu ora 5,00, fiecare pescar şi-a pregătit uneltele şi a stabilit strategia pe care o va aborda pentru a obţine cea mai mare captură, s-au tras la sorţi locurile, s-au pregătit momelile, s-au întins firele. La ora 6,00 fluierul arbitrului Vasile Buduşanu a speriat peştii, dar a anunţat startul concursului. Cele cinci ore în care s-a desfăşurat concursul propriu-zis au trecut repede pentru cei care s-au aşezat la poveşti, lăsând clopoţeii undiţelor să-i anunţe de prezenţa peştelui în cârlig şi mult mai greu pentru cei care şi-au găsit loc în stufăriş şi au preferat liniştea. S-a prins caras, crap, cteno, somn, biban, şalău, crap-chinezesc, fitofag, dar şi raci, broaşte, cutii de bere şi alte obiecte aruncate de alţi pescari sau cetăţeni ai urbei care s-au plimbat pe malul iazului. Cele mai folosite momeli au fost râmă roşie, râmă albă, viermişori, musculiţe, boabe de porumb şi mămăligă.
Peşte nu s-a prea prins, unii au dat vina pe căldură, alţii pe temperatura ridicată a apei din iaz, unii au spus că de vină sunt angajaţii fermei care administrează iazul pentru că au dat mâncare peştilor pe malul opus, alţii au dat vina pe vinuri, iar unii au recunoscut că nu au venit cu momeala potrivită. Cea mai mare cantitate de peşte, 3,1 kg, a aparţinut echipajului de la ANAF Fălticeni. Pe locul doi s-au clasat, la egalitate, cu câte 3 kg de peşte, pescarii Spitalului Municipal şi cei de la PSD, iar pe locul trei s-au clasat angajaţii Detaşamentului Fălticeni al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
Captura zilei a fost adjudecată de profesorul Dumitru Cojocaru de la Colegiul „Nicu Gane” Fălticeni, un peşte cu greutatea de 1,1 kg, iar trofeul „Peştele viitorului” a fost obţinut de Constantin Bujor pentru singurul peşte mic, imposibil de cântărit.
În total, concurenţii au capturat 76,5 kilograme de peşte, care potrivit regulamentului, a fost eliberat.
„Este o zi nu prea grozavă pentru pescuit pentru că bate vântul. S-a prins ceva peşte, peste 2 kilograme de echipaj. La ora 5,15 toţi pescarii erau pe malul lacului, am făcut tragerea la sorţi a locurilor de pescuit. Chiar dacă este un concurs, participanţii nu au ca principal scop să prindă cât mai multe peşte, o parte au venit să socializeze, să se relaxeze şi să ne aducem aminte ce însemna pentru Sadoveanu pasiunea pentru pescuit. La Fălticeni pescuitul este o tradiţie, Sadoveanu venea pe acest iaz pentru linişte, pentru odihnă, pentru recreere şi pentru a pescuit. Tot la fel au venit şi prietenii noştri, membrii echipajelor prezente astăzi la acest concurs”, ne-a declarat prof. Vasile Buduşanu – preşedintele juriului concursului.
Efortul pescarilor a fost răsplătit cu diplome, cupe, medalii, tricouri oferite de Primăria municipiului Fălticeni şi o masă cu borş de peşte şi saramură de peşte.