Tenisul de câmp din județul Suceava demonstrează că are parte de o generație foarte bună de tinere jucătoare, ce reușesc să se remarce în competițiile naționale ale Federației Române de Tenis. Cel mai bun exemplu este Shara Gușă, o tânără speranță a tenisului din Fălticeni și Suceava, care zilele trecute a reușit să urce pe podiumul Cupei Kober, competiție defășurată la Piatra Neamț. Numărul 54 la nivel național la categoria 10 ani, Shara Gușă a fost prezentă pe tabloul principal al concursului de la Piatra Neamț, fiind a patra favorită la câștigarea cupei. Shara a reușit să câștige primele două meciuri, iar în semifinală a pierdut în setul decisiv în fața favoritei numărul doi, Evelina Tudoreanu, de la CSM Onești, câștigând astfel medalia de bronz. Din păcate, Shara Gușă s-a accidentat în setul trei din semifinală, dar a continuat partida până la final.
„Shara Gușă este o jucătoare foarte talentată, ce a progresat foarte mult în ultimul timp. Ea practică de câțiva ani tenisul la Fălticeni, iar din această primăvară a venit la clubul nostru. În plus este o jucătoare de mână stângă, ceea ce este un avantaj atunci când întâlnește adversare ce joacă cu brațul drept, așa cum sunt majoritatea sportivelor. Mai avem două copile de vârsta ei la club, cu care se antrenează de fiecare dată, toate trei fiind de perspectivă pentru tenisul de la noi”, a declarat antrenorul și managerul Clubului Sportiv Select, Mihai Pop.
La finalul acestei săptămâni, Shara Gușă și celelalte două colege de la clubul Select vor participa la un turneu la Botoșani, iar la finalul lunii vor intra în teren la Cupa Inter Conti de la Suceava, ambele competiții fiind înscrise în calendarul oficial al Federației Române de Tenis.