Şansele ca gruparea Foresta să evolueze în eşalonul secund în sezonul viitor, profitând de problemele financiare şi organizatorice cu care se confruntă o serie de formaţii precum Petrolul Ploieşti, ACS Berceni sau FCM Baia Mare, par foarte mari, din moment ce oficialii clubului au fost sunaţi din partea FRF pentru a grăbi lucrările care trebuiesc făcute la stadion, necesare omologării pentru Liga a II-a. Totul se va clarifica însă în mod oficial pe data de 15 iulie, cu doar două săptămâni înaintea debutului sezonului oficial, atunci când expiră termenul limită pentru înscrierea în ediţia de campionat 2016-2017, iar Departamentul de Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal va analiza fiecare dosar în parte. Sucevenii au trimis deja cererea în care-şi exprimă disponibilitatea de a participa şi pe viitor în Liga a II-a şi speră să poată ocupa unul din locurile care vor rămâne vacante.
Totodată, Federaţia a anunţat că, începând cu sezonul 2016-2017, cluburile din Liga a II-a au obligativitatea de a avea în teren pe toată durata jocului trei jucători sub 21 de ani, faţă de doi fotbalişti sub 19 ani, cum s-a întâmplat în precedenta ediţie de campionat.
O nouă modificare, care va intra în vigoare din sezonul 2016-2017, se referă la antrenorii din Liga a II-a. Astfel, cluburile din acest eşalon sunt obligate să aibă antrenori principali deţinători ai licenţei UEFA PRO, însă gruparea suceveană s-a acoperit pe acest plan, prin aducerea lui Adrian Iencsi.
O altă noutate prevede că, în sezonul 2016-2017, în limita locurilor disponibile, cluburile din Liga I, Liga a II-a sau Liga Elitelor îşi pot înscrie o echipă „satelit” în competiţie, cu respectarea unor condiţii obligatorii. Astfel, aceste echipe vor fi obligate să folosească pe toată durata meciului un număr de minimum trei jucători sub 19 ani, plus cinci jucători sub 21 de ani. În cazul în care această echipă se va retrage după ce s-a înscris oficial în competiţie sau dacă se va retrage sau va fi exclusă în timpul sezonului competiţional, atunci echipa de categorie superioară a clubului din Liga I sau Liga a II-a va fi penalizată cu 9 puncte. În cazul cluburilor din Liga Elitelor care ajung în această situaţie, acestea nu vor avea dreptul de a mai juca în competiţia Liga Elitelor pentru o perioadă de trei sezoane competiţionale.