De vineri şi până duminică, şapte dintre canotorii din judeţul Suceava, patru de la Clubul Sportiv Municipal Suceava, pregătiţi de Ioan Despa, şi trei de la Clubul Sportiv Școlar „Nicu Gane” Fălticeni, pregătiţi de Vasile şi Ana Avrămia, vor lupta pentru medalii la Campionatul European pentru juniori I, ce se va desfăşura în Lituania. Campion mondial şi medaliat la europenele de anul trecut în proba de 4 rame, Cosmin Pascari, de la CSM Suceava, este favorit la medalie în proba de 2 rame, având şanse mari şi la medalia de aur. O altă sportivă de la CSM Suceava, Larisa Roşu, este cotată cu şanse mari la o medalie în proba de 4 vâsle, mai ales că anul trecut, barca României în care era şi Larisa a devenit campioană europeană de juniori, iar în Lituania româncele vor trebui să lupte pentru a-şi apăra titlul. O altă barcă cu şanse la medalii este cea feminină, în proba regină de 8+1, din care fac parte şi două sportive din judeţ, Elena Dănuţ, de la CSM Suceava, şi Magdalena Rusu, de la CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni. La aceste europene vom avea doi canotori şi-n barca masculină de 8+1, Alexandru Ciobâcă, de la CSM Suceava, şi Cristian Cojocaru, de la CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni, într-o probă la care România a câştigat bronzul în 2015. O altă sportivă de la Fălticeni, Gabriela Bordei, va concura în echipajul României din proba de 4 rame.
„Noi sperăm ca sportivii noştri să obţină cel puţin patru medalii, dar va depinde foarte mult de nivelul competiţiei din acest an. Pe lângă 2 rame masculin şi 4 vâsle feminin ne dorim o medalie şi-n ambele probe la 8+1, deşi la băieţi va fi mult mai greu. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava pentru sprijinul financiar pe care ni-l acordă în pregătire şi la concursuri”, a declarat antrenorul secţiei de canotaj de la CSM Suceava, Ioan Despa.
La finalul săptămânii viitoare, canotorii celor două cluburi din judeţul Suceava vor intra din nou în lupta pentru medalii, dar la Campionatul Naţional pentru juniori I.