Începând de duminică, 3 iulie, și până la finele săptămânii viitoare, lotul de sportivi al clubului de baschet Castorii Suceava va participa la Campionatul Național de Minibaschet (sub 12 ani) organizat la Mangalia.
Aceasta este prima participare a clubului la un Campionat Național de baschet sau la o competiție sub sigla Federației Române de Baschet.
La Campionatul Național de Minibaschet vor participa 137 de echipe repartizate în 3 grupe valorice.
Echipa Sucevei va concura în grupa albastră, care conține 73 de echipe.
Lotul care va face deplasarea la Mangalia este alcătuit din antrenorii Florin Ruști și Dan Roșca şi jucătorii Adrian Argatu, Bogdan Nichitoi, Cristian Arhire, Cosmin Cosmovici, Alex Plămadă, Dragoș Jităreanu, Vlad Mocanu, Dragoș Andronic, Sebastian Anghelache, Eric Woitchevici, Alex Liteanu și Paul Nicuțar.