Săptămâna aceasta, la Civica Sport Center s-au disputat partidele etapei a VIII-a din Liga Companiilor la fotbal pe teren redus, o competiţie dedicată angajaţilor din societăţile comerciale sucevene. Railex-Conbucovina a izbutit să-şi treacă în cont alte trei puncte şi rămâne singura echipă neînvinsă la jumătatea întrecerii. „Alb-roşii” au însă avantaj minim faţă de Egger şi Inter Conti-Avastar, două formaţii care pândesc orice pas greşit al liderului. Cel mai spectaculos meci al rundei l-au oferit formaţiile Egger şi Simba. Rădăuţenii au condus la un moment dat cu 5-1, însă băieţii lui Lucian Darea s-au mobilizat exemplar în repriza a doua, forțând egalarea cu toate liniile, pe final.
Firma Bergenbier şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal sunt parteneri oficiali ai competiţiei organizate de Civica Sport Center şi Monitorul de Suceava.
Trebuie precizat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la competiţia naţională cu acelaşi nume, care activează sub egida Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, având colaborări în Bucureşti şi în mai multe judeţe din România. În baza acestei asocieri, echipele doritoare vor putea participa în luna iulie, la Mangalia, la Superliga Companiilor, o competiţie sportivă între societăţile comerciale din România.
Rezultate înregistrate în etapa a VIII-a:
Valexin-Intermimar – Prodalcom 1-5
Au marcat: Craiu, respectiv Dranca (2), Ţăpoi (2), Moraru.
Celestin – Grupul de Distribuţie ETA 9-1
Au marcat: Guliciuc (5), C. Avasiloaie (3), Teodor, respectiv Grădinaru.
Rocast Nord – Primagra 9-4
Au marcat: I. Gagea (3), C. Gagea (3), Terteş (2), Barbă (autogol), respectiv Andrei (3), Barbă.
Rovalstone – Ecuator 6-2
Au marcat: Duceac (3), C. Ailenei (2), I. Ailenei, respectiv C. Ursaciuc, Perlanovschi.
Egger – Simba 5-4
Au marcat: Grămadă (2), Pojoga (2), Curaliuc (autogol), respectiv Marfici (3), Curaliuc.
Albertino – Railex-Conbucovina 2-7
Au marcat: Hulubă, Andonesei, respectiv Corban (2), Cozariuc, Isac, Tipa, Luca, M. Cazan.
Autogray-Fan Courier – Norocel 2-3
Au marcat: Chitic, Pădurariu, respectiv Cozma (2), Aniţa.
Inter Conti-Avastar - Winner's CDC-NGGS 10-0 (neprezentare)
Clasament
1. Railex-Conbucovina 8 7 1 0 60-21 22
2. Egger 8 7 0 1 62-19 21
3. Inter Conti-Avastar 8 7 0 1 51-17 21
4. Rovalstone 8 6 1 1 57-25 19
5. Celestin 8 5 1 2 44-28 16
6. Simba 8 5 1 2 40-28 16
7. Albertino 8 4 1 3 36-32 13
8. Autogray-Fan Courier 8 4 0 4 45-33 12
9. Prodalcom 8 4 0 4 35-34 12
10. Valexin-Intermimar 8 3 1 4 34-33 10
11. Rocast Nord 8 3 0 5 35-49 9
12. Norocel 8 3 0 5 21-44 9
13. Ecuator 8 1 1 6 20-38 4
14. Grupul de Distribuţie ETA 8 1 0 7 16-71 3
15. Primagra 8 0 1 7 16-53 1
16. Winner's CDC-NGGS 8 0 0 8 25-72 0
Programul etapei a IX-a:
Luni, 13 iunie, ora 18.00: Primagra – Egger
Luni, 13 iunie, ora 19.00: Simba – Inter Conti-Avastar
Marţi, 14 iunie, ora 18.00: Norocel – Rocast Nord
Marţi, 14 iunie, ora 19.00: Grupul de Distribuţie ETA – Prodalcom
Miercuri, 15 iunie, ora 18.00: Winner's CDC-NGGS – Celestin
Joi, 16 iunie, ora 18.00: Valexin-Intermimar – Albertino
Joi, 16 iunie, ora 19.00: Ecuator – Autogray-Fan Courier
Joi, 16 iunie, ora 20.00: Railex-Conbucovina – Rovalstone