Iubitorii sportului în aer liber, indiferent de vârstă, au ocazia de a participa sâmbătă, 4 iunie, de la ora 10.00, pe Esplanada Casei de Cultură, la kilometrul 0 al Sucevei, la un turneu de baschet – varianta cunoscută drept „streetball”, care se joacă 3 la 3.
Iniţiatorii acestui eveniment, în care toată lumea, de la copii de grădiniţă la persoane de vârsta a treia, pot să bată mingea şi să arunce la coş, să joace în echipe și să se bucure de frumusețea sportului, sunt „Castorii Suceava”, un club de baschet privat care îşi desfăşoară activitatea în cadrul şcolilor Gimnaziale Nr. 3, Nr. 9, Nr. 11 și al Colegiului Național "Ștefan cel Mare".
În cadrul competiției, participanții vor fi împărțiți pe mai multe categorii – U12 (sub 12 ani), U18 (12-18 ani) și +18, repartizarea fiind făcută și după genul acestora -masculin sau feminin.
În cadrul turneului vor fi și concursuri de aruncări libere / 3 puncte, dar și concursuri pentru public.
„Ne dorim ca toţi copiii, dar şi oameni de toate vârstele să facă sport, iar baschetul este pentru toată lumea, indiferent de vârstă, un mod minunat de a petrece timpul liber, făcând sport. Sunteți invitați să trăiți bucuria de a marca un coş, de a juca un meci plin de adrenalină, de a lega noi prietenii şi de a vă face o mulţime de cunoştinţe, în cadrul acestui turneu oficial de streetball”, a spus Vasile Gîlcă, unul dintre cei mai buni jucători de streetball din România, cofondator la "Castorii Suceava".
Înscrierile în competiție se fac inclusiv la fața locului, pentru cei care nu au reușit să se înscrie din timp, pe site-ul clubului, pe pagina lor de Facebook sau la telefon 0745 690 578.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Suceava și al Consiliului local al Municipiului Suceava.