Atleţii Clubului Sportiv Dorna din Vatra Dornei au participat în weekend, la Slănic Prahova, la etapa I a Campionatului Naţional de Alergare Montană, concurs ce a fost criteriu de selecţie pentru lotul României. În proba de 8 kilometri, la juniori I şi II, dorneanul Gabriel Bularda a făcut o cursă foarte bună şi a terminat primul, cu un avans de 4 minute faţă de locul doi, ocupat de Grigore Iacob, de la Telecom Petrom Ploieşti, şi la 5 minute faţă de sportivul de pe locul 3, Liviu Murariu, de la LPS Botoşani. Graţie acestui rezultat, Gabriel Bularda a prins lotul României pentru trei competiţii internaţionale, Campionatul Balcanic de juniori I din Bulgaria (8 iunie), Challenge-ul Mondial de juniori II ce va avea loc în Cehia, pe 25 iunie, şi Campionatul European de juniori I, ce este programat pe 2 iulie, în Italia.
La naţionalele de la Slănic Prahova, o altă sportivă de la Vatra Dornei, Alina Paula Vântu, a terminat cursa de 4 kilometri la junioare II pe poziţia a patra, loc ce i-a adus o calificare la Challenge-ul Mondial din Cehia, unde va concura alături de Gabriel Bularda. La Campionatul European de juniori I de pe 2 iulie, din Italia, s-a calificat din oficiu şi Andrei Dorin Rusu, pregătit la CSM Dorna Vatra Dornei de antrenorul Cristian Prâsneac.
„Sunt foarte încântat de evoluţia sportivilor mei la naţionalele de la Slănic Prahova, dar mai ales de Gabriel Bularda, ce a câştigat cu un avans foarte mare, ceea ce-mi dă speranţe că va lua medalii şi la cele trei competiţii internaţionale, atât la individual, cât şi cu echipa României. Mulţumesc conducerii Primăriei municipiului Vatra Dornei care ne-a sprijinit şi ne sprijină în activitatea noastră”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.