Pe durata acestei săptămâni, la Baza sportivă „Gârla Morii”, din lunca Sucevei, au avut loc meciurile din etapa a VIII-a a Campionatului judeţean de minifotbal pentru old-boys „Ambro”. Această rundă a adus primul succes stagional pentru Concordia, care a scăpat de seria de meciuri grele din prima parte a campionatului. Cel mai încins meci l-au oferit Euro Express Full şi Muşatinii, miza partidei fiind un loc cât mai sus în plutonul fruntaş. În rest au fost rezultate normale, cu formaţiile favorite impunându-se pe linie.
La fel cum s-a întâmplat şi în ediţiile anterioare, sponsor principal al campionatului este societatea Ambro, un nume cu tradiţie în minifotbalul sucevean din ultimii 20 de ani, implicate activ în organizarea competiţiei fiind, de asemenea, Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.
Rezultate înregistrate în etapa a VIII-a:
Valexin – Thermonet 8-1
Au marcat: M. Mihai (2), M. Varzaru (2), Ţiprigan (2), R. Hriţcu, Carpovici, respectiv Haidău.
Vivendi – Soldori Trans Iaslovăţ 6-1
Au marcat: Brăescu (2), C. Stamate, Eugen, Ruptaş, Andrieş, respectiv Betcu.
Muşatinii – Euro Express Full 0-1
A marcat: Cornea.
Inter Conti – Eco Optic 5-1
Au marcat: C. Popescu (3), Tcaciuc, Lazăr, respectiv Polocoşer.
Concordia – Adistal 6-1
Au marcat: Ianoş (4), Ostafe, Ungureanu, respectiv Cazac.
Brădet – Bucovina 6-2
Au marcat: N. Lazăr (2), G. Oniu, D. Oniu, Soroceanu, Apetri, respectiv Macoviciuc (2).
Ambro-Autobest HQ – Artra 7-2
Au marcat: Rădăşanu (3), Tauciuc, G. Neamţu, Irimiciuc, respectiv Vasiliu (2).
Crama cu Ştaif – Urşii 5-0
Au marcat: C. Ilie (2), D. Cazacu (2), David.
Meciul restant dintre Vivendi şi Inter Conti a fost amânat la cererea primei echipe.
Clasament
1. Brădet 8 7 1 0 58-18 22
2. Crama cu Ştaif 7 7 0 0 45-6 21
3. Inter Conti 7 6 1 0 38-3 19
4. Euro Express Full 8 6 1 1 28-13 19
5. Muşatinii 8 6 0 2 41-14 18
6. Vivendi 7 6 0 1 34-7 18
7. Valexin 7 5 1 1 34-15 16
8. Ambro-Autobest HQ 8 5 0 3 28-12 15
9. Soldori Trans Iaslovăţ 8 3 1 4 18-29 10
10. Urşii 8 3 0 5 17-32 9
11. Eco Optic 8 2 0 6 18-26 6
12. Artra 8 1 1 6 14-49 4
13. Concordia 8 1 0 7 20-45 3
14. Bucovina 8 1 0 7 13-41 3
15. Thermonet 8 0 0 8 7-32 0
16. Adistal 8 0 0 8 9-66 0
Programul etapei a IX-a:
Marţi, 17 mai, ora 18.00: Valexin – Soldori Trans Iaslovăţ
Marţi, 17 mai, ora 19.00: Bucovina – Ambro-Autobest HQ
Marţi, 17 mai, ora 20.00: Crama cu Ştaif - Muşatinii
Miercuri, 18 mai, ora 18.00: Thermonet - Concordia
Miercuri, 18 mai, ora 19.00: Adistal - Urşii
Joi, 19 mai, ora 18.00: Artra – Inter Conti
Joi, 19 mai, ora 19.00: Eco Optic - Vivendi
Partida Brădet – Euro Express Full a fost amânată la solicitarea primei echipe.