Zilele trecute, echipa de handbal juniori II a Liceului cu Program Sportiv din Suceava a reuşit să se califice în penultima fază a Campionatului Naţional, turneul semifinal II. Elevii antrenorului Răzvan Bernicu au participat zilele trecute la turneul semifinal I, la Oneşti, într-o grupă în care a reuşit să câştige două din cele trei meciuri disputate. Sucevenii au început cu dreptul acest turneu şi s-au impus în disputa cu Şcoala Nr. 3 din Adjud cu scorul de 31 - 20. Sucevenii au făcut un joc foarte bun şi-n meciul doi şi şi-au asigurat calificarea după 44 - 23 cu CT Media Bucureşti, deoarece CSŞ Odorhei avea şi ea două victorii. În ultimul meci, cel pentru locurile I-II, LPS Suceava a cedat cu scorul de 25 - 29 în faţa celor de la CSŞ Odorhei, după ce la pauză era 16 - 10 în favoarea adversarilor.
„Echipa noastră a început mai timid, probabil şi din cauza emoţiilor, dar mai apoi a făcut un joc de la bine la foarte bine în primele două partide, cele ce au fost decisive pentru calificare. În meciul cu Odorhei probabil s-a resimţit efortul depus în primele două confruntări, la care s-au adăugat şi mici accidentări, plus cele din timpul meciului când am fost nevoiţi să improvizăm. Mai mult, nici miza meciului n-a fost una mare, ambele echipe fiind deja calificate. Sunt mulţumit de evoluţia echipei, una de la bine la foarte bine, şi-i felicit pe jucători mai ales pentru primele două meciuri, ce au fost decisive pentru calificare”, a explicat antrenorul Răzvan Bernicu.
LPS Suceava a folosit la turneul semifinal I de la Oneşti un lot de 14 jucători format din: Cosmin Moglan, Antonio Pintilei, Ciprian Antoneac, Emanuel Muntean, Bogdan Cozorici, Ovidiu Cozorici, Ioan Muntean, Robert Alupoaie, Claudiu Lăzurcă, Lucian Rusu, Vlad Niculică, Florin Mihăescu, Ionuţ Logofătu şi Alexandru Păstru.
În perioada 27 - 29 mai, sucevenii vor evolua la turneul semifinal I, alături de Potaissa Turda, Farul Constanţa şi CSŞ Craiova, într-o locaţie ce n-a fost stabilită încă.