CSU Suceava a evoluat ieri pe terenul grupării Farul Constanţa, în prologul etapei a XXIV-a din Divizia A de handbal masculin. Sportivii pregătiţi de Adrian Chiruţ s-au impus la final cu scorul de 28-27, la capătul unei partide deosebit de echilibrate. Sucevenii au intrat la pauză în avantaj cu scorul de 13-11, desprinderea pe tabela de marcaj venind însă în ultimele cinci cinci minute din primul mitan. În debutul părţii secunde, pe fondul intervenţiilor bune ale portarului Tcaciuc, care a reuşit să pareze două lovituri de la 7 metri, „studenţii” s-au distanţat pentru prima dată la trei goluri în minutul 40, scor 21-18. A urmat o perioadă în care sucevenii au fost mai puţin inspiraţi pe faza ofensivă, iar constănţenii au profitat imediat, egalând la 22. Exact atunci când era mai mare nevoie, pe finalul partidei, a ieşit din nou la rampă portarul Tcaciuc, astfel că Adrian Chiruţ a putut să-şi treacă în palmares prima victorie în deplasare din postura de antrenor principal la CSU.
Golurile formaţiei sucevene în partida de la Constanţa au fost marcate de următorii jucători: Burlacu (7), Baican (6), R. Bursuc (4), Olariu (4), Cr. Bursuc (3), Costea (3), Preda (1)
Clasament Seria A
Penalizări