Din cauza Sărbătorilor Pascale, etapa a XXI-a a Ligii a V-a s-a disputat pe parcursul a nu mai puţin de cinci zile. Ultimul meci al rundei s-a jucat miercuri după-amiază şi s-a încheiat cu victoria categorică a formaţiei Stejarul Cajvana în confruntarea cu Bucovina Şerbăuţi. Succese clare au repurtat şi primele două clasate, Voinţa Zvoriştea şi Viitorul Adâncata, astfel că distanţa care le separă în clasament a rămas aceeaşi, de trei puncte. Cel mai încins joc a avut loc la Mihoveni, acolo unde s-a impus formaţia vizitatoare, Siretul Dolhasca. Partida nu a fost însă lipsită de incidente, arbitrul rădăuţean Adrian Savu fiind agresat de doi fotbalişti ai gazdelor, pe motiv că a îndrăznit să-i trimită mai devreme la cabine. Pentru aceste fapte, jucătorii Dumitru Ciprian Colţuneac şi Vasile Mihai Chiş de la Releul Mihoveni au primit pedepse drastice din partea Comisiei de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal, fiind suspendaţi din activitatea sportivă pentru o perioadă de doi, şi respectiv un an.
Din cele şapte meciuri ale etapei nu s-au disputat însă decât cinci, formaţiile Viitorul Cetatea Baia şi Internaţional Salcea adunând astfel câte trei neprogramări în actualul sezon competiţional, urmând să fie excluse din campionat.
Rezultate înregistrate în etapa a XXI-a din Seria Est:
Clasament