Clubul Juniorul Suceava a participat cu două echipe la turneul internaţional de fotbal pentru copii găzduit zilele trecute de oraşul Aimargues, din sudul Franţei. Fotbaliştii pregătiţi de Bogdan Pantea şi Ovidiu Vranău au lăsat o impresie deosebită, izbutind să se claseze la final pe locurile 2 şi 3 în întrecerea de la categoria de vârstă Under 13. Până în finala pierdută la limită, cu 0-1, în faţa celor de la Toulouse, echipa Juniorul I a înregistrat un număr de 7 victorii, 5-0 cu Aimargues, 2-1 cu Ajaccio, 4-0 cu Muret, 1-0 cu Arpajon, 3-0 cu Bompas, 1-0 cu Olympique Lyonnais, 3-0 cu Valenciennes, şi o remiză, 0-0 cu FC Riom. Cea de-a doua echipă a clubului a reuşit să câştige finala mică a competiţiei tot după un parcurs foarte bun, alcătuit din 7 victorii şi două înfrângeri. Pe lângă aceste două trofee obţinute cu echipa, ACS Juniorul a intrat şi în posesia premiului acordat celui mai bun portar al competiţiei, care a intrat în posesia lui Răzvan Zofotă.
„A fost o experienţă încununată de succes pentru aceşti copii, aflaţi la primul turneu internaţional din cariera lor. Mă bucur că am lăsat o impresie frumoasă, iar faptul că au reprezentat România la această competiţie i-a mobilizat foarte mult pe băieţi. Doresc să mulţumesc părinţilor pentru suportul continuu acordat în procesul de instruire al acestor copii, dar şi firmei Tarsin din Rădăuţi, care, pe lângă faptul că ne-a asigurat transportul în Franţa, a anunţat că îi va premia pe jucători cu un rând nou de echipament”, a declarat antrenorul Bogdan Pantea.
Trebuie spus că această vizită în Hexagon a fost primită drept premiu de micii fotbalişti de la Juniorul în urma succesului înregistrat astă-iarnă, la Braşov Junior Cup.
Iată şi lotul de jucători care a efectuat deplasarea în Franţa: Răzvan Zofotă, Sebi Nechita, Alex Crap, Andrei Varasciuc, David Toader, Marian Ilie, Albert Hofman, Denis Solovăstru, Alex Cazac, Leonard Pascar, Cristinel Măzăreanu, Vlad Hreceniuc, Robert Făgăraş, Tiberiu Danileţ şi Vlad Luţu.