Pe parcursul acestei săptămâni, Civica Sport Center a găzduit partidele celei de-a doua etape a Ligii Companiilor, o competiţie în care angajaţii societăţilor comerciale din judeţul Suceava se relaxează jucând fotbal între prieteni. Ediţia inaugurală a adunat la start 16 formaţii, iar lucru îmbucurător, partidele s-au disputat până acum sub semnul fair-play-ului, ceea ce înseamnă că participanţii au înţeles care este mesajul acestei competiţii. După disputarea primelor două etape, formaţiile Railex-Conbucovina, Egger, Inter Conti-Avastar şi Simba s-au instalat în fruntea clasamentului, acumulând maximum de puncte, Celestin şi Rovalstone fiind celelalte grupări neînvinse până acum. Valexin-Intermimar, Prodalcom, Ecuator, Norocel şi Grupul de Distribuţie ETA ocupă partea de mijloc a ierarhiei cu o linie de clasament alcătuită dintr-o victorie şi un eşec, în vreme ce alte cinci echipe, Albertino, Winner's CDC-NGGS, Autogray-Fan Courier, Primagra şi Rocast Nord sunt încă în căutarea primului succes.
Trebuie precizat că datorită sărbătorilor pascale programul competiţional de săptămâna viitoare a suferit unele modificări, în sensul că partidele care trebuiau să se dispute în ziua de luni au fost mutate vineri.
Îmbucurător este că la doar câteva zile de la începutul competiţiei, firma Bergenbier şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal au anunţat că doresc să-şi asocieze numele cu întrecerea organizată de Civica Sport Center şi Monitorul de Suceava.
Trebuie precizat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la competiţia naţională cu acelaşi nume, care activează sub egida Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, având colaborări în Bucureşti şi în mai multe judeţe din România. În baza acestei asocieri, echipele doritoare vor putea participa în luna iulie, la Mangalia, la Superliga Companiilor, o competiţie sportivă între societăţile comerciale din România.
Rezultate înregistrate în etapa a II-a:
Rocast Nord – Inter Conti-Avastar 2-11
Au marcat: Cr. Gagea, Pătraşcu, respectiv C. Vărzaru (5), Tcaciuc (2), P. Răzlog (2), Ududec, Maximiuc.
Norocel – Primagra 5-3
Au marcat: Aniţa (5), respectiv Negruşeri (2), Istrate (autogol).
Valexin-Intermimar – Egger 3-8
Au marcat: Craiu (2), Vacariu, respectiv Grămadă (6), Pojoga, Grumeza.
Railex-Conbucovina - Winner's CDC-NGGS 9-4
Au marcat: Luca (5), I. Cazacu (2), Corban, M. Cazan, respectiv Şchiopu (2), Apetrei, Căciulan.
Autogray-Fan Courier – Celestin 4-9
Au marcat: Agapi (3), Teodor (autogol), respectiv C. Avasiloaie (3), Guliciuc (3), Perseniuc (2), Teodor.
Albertino – Grupul de Distribuţie ETA 3-4
Au marcat: Filişanu (2), Tabarcea, respectiv Puşcaş (3), Grădinaru.
Rovalstone – Prodalcom 6-1
Au marcat: C. Ailenei (2), Ghenici, Hriţcu, Duceac, I. Ailenei, respectiv Ţăpoi.
Ecuator – Simba 2-5
Au marcat: C. Ursaciuc (2), respectiv Ov. Bosancu (2), Meheria, Marfici, Cazac.
Clasament
Programul etapei a III-a: