După ce în runda precedentă au gustat din cupa victoriei pentru prima dată în 2016, formaţiile sucevene Rapid şi Bucovina Pojorâta au mari aşteptări de la etapa a III-a din play-out, chiar dacă ambele evoluează în deplasare. Încurajaţi de succesul din urmă cu o săptămână, de la Piatra Neamţ, fotbaliştii pregătiţi de Costel Ilie îşi propun să obţină un nou rezultat pozitiv în confruntarea de astăzi, cu Gloria Buzău, care să-i menţină cu şanse reale în lupta pentru salvarea de la retrogradare. „După seria lungă de rezultate nesatisfăcătoare, victoria cu Ceahlăul a avut darul să ne ridice din nou moralul pe acest final incendiar de sezon. Ne-am recăpătat încrederea în forţele noastre, aşa că suntem optimişti înaintea confruntării cu Gloria. Sper să profităm de problemele interne ale celor de la Buzău şi să ne întoarcem la Suceava cu măcar un punct”, a declarat Daniel Bălan, experimentatul fundaş dreapta al Rapidului.
În altă ordine de idei, cei de la Bucovina Pojorâta nu concep alt deznodământ decât victoria în partida de astăzi, de la Piatra Neamţ, cu Ceahlăul, după ce au reuşit să învingă liderul ACS Berceni în etapa trecută. „Victoria cu Berceniul ar rămâne fără însemnătate dacă nu am câştiga la Piatra Neamţ, pe terenul ultimei clasate. Suntem la curent cu situaţia grea de la Ceahlăul, de aceea trebuie să facem totul pentru cucerirea celor trei puncte, extrem de importante în contextul luptei pentru menţinerea în eşalonul secund. Consider că plecăm cu prima şansă, dar este obligatoriu să tratăm meciul cu maximă seriozitate pentru a nu ne trezi cu vreo surpriză neplăcută”, a precizat Dănuţ Mândrilă, antrenorul principal al Pojorâtei.
Programul etapei a III-a din play-out-ul Seriei I:
ACS Berceni - CS Baloteşti
Gloria Buzău - Rapid CFR Suceava
Ceahlăul Piatra Neamţ - Bucovina Pojorâta
Clasament play-out Seria I