Suceveanul Rareş Ilisei a reuşit două clasări pe podium la turneul ieşean Cupa de primăvară Vergilius – Rodotex, încheiat zilele trecute. Sportivul legitimat la clubul Select a izbutit să se claseze pe poziţia secundă în cadrul probei de dublu, făcând pereche cu vasluianul Rareş Popa. La simplu, Ilisei a terminat concursul pe poziţia a treia, după Matei Onofrei, de la Venus Brăila, şi David Carteputredă, de la Viva Galaţi.
„După o iarnă întreagă în care ne-am pregătit în sală, pe parchet, la Iaşi am fost nevoiţi să jucăm pe zgură, însă cu toate acestea Rareş a reuşit să se acomodeze bine noilor condiţii de joc. Mai trebuie precizat că acesta a fost primul concurs pentru elevul meu la categoria de vârstă de 12 ani, ţinând cont că el încă nu a împlinit 11 ani. De aceea, în 2016 nu vom acorda o atenţie foarte mare rezultatelor, ci vom încerca să ne îmbunătăţim jocul pe toate palierele”, a declarat antrenorul Mihai Pânzaru, care a precizat că în perioada următoare Rareş va participa la un stagiu de pregătire de două săptămâni în Capitală.