Astăzi, de la ora 14.00, pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Iaşi, naţionala de rugby seniori a României va întâlni reprezentativa Germaniei, într-un meci contând pentru etapa a patra din Cupa Europeană a Naţiunilor pe anul 2016. Patru din cei cinci jucători din judeţul Suceava ce sunt în naţională s-au pregătit în această săptămână la Iaşi, singurul care va lipsi de la meci fiind căpitanul naţionalei, Mihai Macovei, jucător ce a rămas în Franţa, pentru meciurile echipei sale din a doua ligă din Hexagon.
Din cei 32 de jucători aflaţi în cantonament, antrenorul Lynn Howells a ales 23 de sportivi ce vor fi pe foaia de joc. Astfel, singurul jucător din judeţul Suceava ce nu a prins primul 23 este humoreanul Vlad Nistor, care a jucat în acest an în primele două etape, cu Portugalia şi Spania, meciuri în care a reuşit două eseuri. Căpitanul Stelei Bucureşti, Viorel Lucaci, din Berchişeşti, va fi titular în linia a III-a a grămezii, în timp ce pilierul Paul Rusu, din Câmpulung Moldovenesc, ce joacă la Baia Mare, şi uvertura Ovidiu Melniciuc, de la U Cluj, se vor afla pe banca de rezerve.
Un alt sucevean, preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Haralambie Dumitraş, speră ca echipa naţională să facă un meci foarte bun cu Germania.
„Mă bucur pentru primirea de care am avut parte aici şi mulţumesc încă o dată publicului minunat care a fost alături de noi la meciul cu Rusia. Sunt fericit că băieţii şi-au găsit reperele aici, la Iaşi, şi au făcut-o cu multă dăruire şi dragoste, devenind acele modele de care toţi au nevoie. Le urez să facă un meci bun şi cu Germania, un meci de care să-şi amintească şi prin care să bucure publicul venit la meci. Lui Toniţa îi mulţumesc pentru tot ce a făcut la echipa naţională şi sper să rămână aproape de rugby-ul românesc”, a declarat Haralambie Dumitraş, preşedintele FRR.
Meciul de astăzi va fi şi ultimul la naţională pentru Ovidiu Toniţa, unul din cei mai buni jucători ai naţionalei din toate timpurile, ce a reuşit să participe la numai puţin de cinci ediţii ale Cupei Mondiale.