Internaţionalul de tineret sucevean Doru Popadiuc a debutat oficial pentru Steaua Bucureşti în meciul câştigat miercuri, cu 1-0, în faţa Astrei Ploieşti. Fotbalistul în vârstă de 20 de ani a început titular partida tur din cadrul semifinalelor Cupei Ligii Adeplast, fiind păstrat de antrenorul Laurenţiu Reghecampf în teren vreme de 61 de minute. Popadiuc a evoluat bine, în nota echipei, până în momentul în care a fost substituit de marocanul Kharja, fiind utilizat pe postul de mijlocaş stânga.
Popadiuc a ajuns la Steaua în această iarnă, la pachet cu Sebastian Chitoşcă şi Cătălin Ştefănescu, în contul unei datorii pe care clubul Ceahlăul Piatra Neamţ o avea faţă de campioana României.
Popadiuc a început fotbalul la Cetatea Suceava, sub îndrumarea antrenorilor Radu Caşuba şi Cornel Dârman, fiind înregimentat de Ceahlăul Piatra Neamţ încă de la vârsta junioratului.