Un meci deosebit de tensionat şi plin de evenimente a avut loc ieri, la Pojorâta, între Bucovina din localitate şi Ceahlăul Piatra Neamţ, două formaţii angrenate în lupta pentru evitarea retrogradării. Fotbaliştii gazdă şi-au dorit tare mult victoria şi au fost foarte aproape să o obţină, însă s-au trezit egalaţi la trei chiar în ultimele secunde ale partidei, în urma unei faze îndelung contestate. Spiritele s-au încins încă din minutul 18, atunci când lui Buhăceanu i-a fost refuzat un penalty, iar antrenorul Dănuţ Mândrilă a sfârşit prin a fi trimis în tribună de centralul Chioran din Cluj-Napoca, pentru proteste. Bucovinenii n-au renunţat însă la luptă şi au deschis scorul prin Coman după o jumătate de oră de joc, însă finalul primei reprize a fost cu adevărat nebun, cu nu mai puţin de patru goluri marcate, câte două de fiecare parte, între minutele 40 şi 45. Mai întâi oaspeţii au restabilit egalitatea prin Margină, dintr-o fază fixă, după care gazdele au trecut din nou în avantaj, după lovitura perfectă de cap a lui Moisii. Imediat, spaniolul Galan Pedrosa a punctat pentru 2-2 de la punctul cu var, pentru ca peste doar câteva zeci de secunde căpitanul Bucovinei, Jarda, să înscrie şi el, tot din penalty.
Chiar dacă în partea secundă au jucat mai mult la conservarea rezultatului, gazdele au avut posibilitatea să se desprindă pe tabela de marcaj prin Jugaru, al cărui şut din afara careului de 16 metri a nimerit bara. Bucovinenii aveau să se întâlnească din nou cu neşansa în secvenţele de final ale confruntării, atunci când centralul întâlnirii le-a oferit practic pe tavă un punct nemţenilor. Chioran a dictat mult prea uşor penalty la o intervenţie mai decisă a lui Cristescu, Margină realizând astfel dubla, de la punctul cu var.
Bucovina:Pop - Cristescu, Răuţa, Moisii, Jarda, Jugaru, Nuţescu, Căinari, Buhăceanu, Acostăchioae, M. Coman. Au mai intrat Târtârău, Stănescu şi Vitu.
Antrenori: Dănuţ Mândrilă, Bogdan Grosu şi Mihăiţă Szekely.
Ceahlăul: Barna - Cerra, Castells Orteha, Napoli, V. Călin, Galan Pedrosa, Nedelcu, Mitorfan, Rodrigue, Mendy, Margină. Antrenor: Stefano Maccoppi
Arbitru: Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca); Asistenţi: Mihai Marius Marica (Bistriţa) şi Iulian Cătălin Brînză (Botoşani).