Echipa de rugby seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava a intrat în linie dreaptă cu pregătirea pentru noul sezon, ce va fi unul diferit de cele precedente, după schimbările făcute de Federația Română de Rugby. Dacă în sezonul trecut, campionatul Diviziei Naționale se desfășura primăvara și toamna, din acest an s-a revenit la o formulă mai veche de campionat, cu turul programat în toamnă și returul în primăvară. Până atunci, sucevenii vor participa în noua ediție a Cupei României, rezervată echipelor din Divizia Națională, ce va începe pe 20 martie. Inițial, federația a propus o formulă în care să fie incluse pe lângă echipele din SuperLigă și patru din eșalonul doi, dar până la urmă s-a renunțat la această idee. Astfel, cele opt echipe vor fi împărțite în două grupe pe criterii geografice și vor juca în sistem tur-retur, iar în faza finală câștigătoarea va completă Cupa României din SuperLiga.
Zilele trecute, elevii antrenorului Constantin Vlad au făcut un nou meci școală în compania juniorilor de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava, acest meci urmând să se mai repede o dată sau de două ori până la începerea cupei.
„Nu am avut posibilitatea efectuării unui cantonament și nu sunt mulțumit de nivelul la care ne aflăm cu pregătirea, dar sper să recuperăm pe parcurs. E greu să ne strângem în efectiv complet la fiecare antrenament, dacă nu chiar imposibil și asta deoarece suntem amatori, iar jucătorii nu își câștigă existența din rugby, ci au un loc de muncă de la care nu pot lipsi când vor. Avem un lot destul de numeros, cu mulți jucători tineri, mai ales că și-n această pauză am promovat juniori de la LPS Suceava, aceasta fiind singura posibilitate de a aduce jucători de la cele trei centre din județ, CSȘ Gura Humorului și de la echipele noastre de juniori”, a explicat antrenorul Constantin Vlad.
În acest an, secția de rugby de la CSM are la dispoziție un buget aproximativ egal cu cel de anul trecut, adică 200.000 de lei de la Primăria Suceava și 50.000 de la Ministerul Tineretului și Sportului prin clubul de care aparține. Pentru a se încadra cât de cât în acest buget, sucevenii s-au înscris în competițiile de rugby în 15 la seniori, renunțând la cele în 7, urmând să participe în campionatele naționale și cu echipele de juniori.
Programul Cupei României Divizia Națională 2016
Tur
CS Năvodari – CSM Suceava (20.03)- Flacăra -ora 10.00 (Duminică)
CSM Suceava – RC Bârlad (26.03)- Unirea -ora 14.00 (Sâmbătă)
RCM Galați – CSM Suceava (03.04)- Municipal -ora 11.00 (Duminică)
Retur
CSM Suceava – CS Năvodari (09.04)- Unirea -ora 10.00 (Sâmbătă)
RC Bârlad – CSM Suceava (15.04)- Rulmentul -ora 15.00 (Vineri)
CSM Suceava – RCM Galați (23.04)- Unirea -ora 10.00 (Sâmbătă)