Gruparea Rapid Suceava încearcă să se întărească pe ultima sută de metri în perspectiva unei comportări cât mai bune în campionatul Ligii a II-a. Astfel, oficialii suceveni s-au pus de acord încă de săptămâna trecută cu omologii lor de la Dinamo Bucureşti asupra împrumutului pe Areni al fundaşului central Alin Dudea. Numai că apărătorul în vârstă de 18 ani se afla la acea oră în Israel, într-un stagiu de pregătire cu echipa naţională de juniori a României, astfel că urma să ajungă la Suceava abia aseară, însoţit fiind de Gabriel Răduţă, şeful centrului de copii şi juniori de la Dinamo.
„Dudea este un jucător de mare perspectivă, om de bază în cadrul echipei naţionale de juniori, care va participa peste o lună la Turneul de Elită pentru calificarea la Europenele din 2016, din Germania. Ne punem mari speranţe în Alin şi sper să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele, mai ales că evoluează şi pe un post foarte important, unde noi avem mare nevoie de întăriri”, a declarat preşedintele Rapidului, Dumitru Moldovan.
Alin Dudea a efectuat prima parte a junioratului la CSU Craiova, fiind achiziţionat de Dinamo în urmă cu un an şi jumătate.