Duminică a avut loc cel de-al treilea turneu regional din cadrul Campionatului de futsal organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Suceava. Întrecerea s-a desfăşurat în sala de sport din Bosanci şi a beneficiat de participarea formaţiilor Viitorul Vereşti, Internaţional Salcea, Recolta Fântânele, Silva Udeşti şi Viitorul Liteni. Câştig de cauză a avut la final gruparea din Liteni, o formaţie care are în lot o serie de jucători care se descurcă foarte bine pe teren redus, precum Corban şi Ov. Bosancu, ambii foşti componenţi ai echipei naţionale de minifotbal, şi Tomescu, Bijec, Murariu sau Gliga. Cealaltă echipă care a obţinut calificarea la turneul final este Viitorul Vereşti, următoarele locuri din clasament fiind ocupate de Recolta Fântânele, Internaţional Salcea şi Silva Udeşti.
În total, 20 de grupări din ligile a IV-a şi a V-a s-au înscris pe tabloul de concurs, scopul competiţiei fiind acela de a ţine în priză echipele pe timpul pauzei competiţionale dintre tur şi retur. Întrecerea se desfăşoară în sistem turneu, cele 20 de participante fiind împărţite în grupe de către cinci, în funcţie de criteriul geografic. Primele două clasate la cele patru turnee regionale se califică pentru turneul final, care va avea loc pe data de 6 martie, în sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava.
Iată rezultatele înregistrate în turneul de la Bosanci:
Până în prezent şi-au asigurat calificarea la turneul final formaţiile CS Gura Humorului, Balada Ciprian Porumbescu, Bucovina Milişăuţi, Sporting Poieni Solca, Viitorul Liteni şi Viitorul Vereşti.
Ultimul turneu regional va avea loc la Vicovu de Jos, în ziua de 27 februarie.
Ediţia de anul trecut a competiţiei a fost câştigată de formaţia Bucovina II Rădăuţi, care a dispus în finală cu scorul de 8-7 de Ştiinţa Vicovu de Sus.