CSM Suceava s-a calificat fără emoţii în turneul Final Four al Diviziei A2, Seria Est. Voleibaliştii pregătiţi de Victor Pancu au tranşat sec, cu două victorii, disputa cu gruparea Ştiinţa Bucureşti, contând pentru Faza I a play-off-ului. După succesul cu 3-0 înregistrat săptămâna trecută, la Suceava, CSM-ul s-a impus şi în meciul retur, din Capitală, cu scorul de 3-1 (-21,-20, 23,-20). Întâlnirea a fost controlată aproape în totalitate de gruparea suceveană, care a cedat un singur set în confruntarea de pe terenul Ştiinţei.
Turneul Final Four al Seriei Est va avea loc în perioada 8-10 aprilie, cu participarea formaţiilor Steaua București, Știința Bacău, CSM Suceava și câștigătoarea din duelul Rapid București – Dacia Buzău. Locația turneului va fi stabilită prin licitație, primele două clasate la finalul acestuia urmând să participe la barajul de promovare în Divizia A1.
„N-a fost un joc din cale-afară de spectaculos, însă este bine că am câştigat şi ne-am calificat în faza superioară a competiţiei, şi nu-mi rămâne decât să-i felicit pe băieţi pentru efortul depus”, a declarat antrenorul Victor Pancu, care a ţinut să mulţumescă pentru sprijin Primăriei Suceava şi Consiliului Județean Suceava, dar şi lui Dumitru Popescu de la SUCT și Eugen Girigan, doi vechi prieteni ai voleiului sucevean.
Pentru CSM Suceava în partida de la București au evoluat: Sasu, Orășanu, Pietraru, Giurcă, Gontariu, Huțuleac, Lupuleasa, Mihuț, Tanasă și Amariei.