Echipa de sanie pe pârtie naturală a României a plecat ieri în Austria pentru a participa la ultima etapă de Cupă Mondială care va avea loc în perioada 18-21 februarie, pe pârtia de sanie de la Umhausen, Austria.
Vor face deplasarea dubla campioană naţională din acest an, Anişoara Hutopilă, campionul naţional la proba de simplu, Adrian Filimon, şi campionul naţional la dubluCiprian Tăzlaoanu. Celor trei sanieri li se va alătura din Italia Petronela Ivan, care a participat în perioada 11-14 februarie la Campionatul Mondial de Juniori desfăşurat pe pârtia „Gumpfrei“ din Latsch/Tarsch, ocupând locul 15 în singura probă la care a concurat, simplu feminin. Tinând cont că toţi cei patru sportivi români sunt legitimaţi la Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei (CSI), lotul României va fi însoţit în Austria de profesorul Octavian Pungovschi, cel care s-a ocupat de pregătirea sănierilor.
Pârtia de sanie din Umhausen are o lungime de 955 metri, cu o diferenţă de nivel de 120 de metri. Ziua de joi, 18 februarie, este dedicată antrenamentelor oficiale, vineri vor avea loc calificările, iar seara, în nocturnă, vor avea loc coborârile pentru Cupa Naţiunilor la care participă sportivii care nu s-au calificat pentru ultima etapă de Cupă Mondială. Ziua de sâmbătă este dedicată întrecerilor din cadrul celei de-a VI-a etape de Cupă Mondială.
Obiectivul sănierilor români este păstrarea locul IV în proba pe echipe.