Echipa de rugby seniori a României s-a impus în weekend pe terenul Spaniei cu scorul de 21 – 18, în cel de-al doilea meci din acest sezon al Cupei Europene a Naţiunilor. Partida de la Madrid a fost mult mai dificilă decât cea cu Portugalia, loviturile de pedeapsă reuşite de Florin Vlaicu aducând pe final cele patru puncte pentru stejari. Și la acest meci, judeţul Suceava a avut patru reprezentanţi în lotul naţionalei, trei fiind titulari, căpitanul Mihai Macovei, ce a înscris şi un eseu, Florin Nistor, jucător din Gura Humorului ce a ajuns la a 16 selecţie la naţionala mare, Paul Rusu, din Câmpulung, ce evoluează la Baia Mare, şi suceveanul Florin Melniciuc, de la U Cluj, sportiv ce a fost rezervă, el fiind la a doua convocare. Ibericii au condus la pauză, scor 13 – 5, dar România a început în forţă partea secundă şi după 4 minute a reuşit al doilea eseu prin Valentin Popârlan, iar până la final, Florin Vlaicu a reuşit să transforme două lovituri de pedeapsă, una de la 50 de metri, şi să stabilească scorul final, 21 – 18 pentru România.
Humoreanul Mihai Macovei a marcat primul eseu al naţionalei în disputa de la Madrid
Aflat la primul meci în acest sezon pentru România, căpitanul Mihai Macovei a marcat primul eseu al Stejarilor pe Stadionul “Universidad Complutense”.
“Mă aşteptam să fie un meci greu, am intrat greu în joc în prima repriză. La pauză, antrenorul Howells ne-a spus că nu am jucat nimic, nu am respectat nici un sistem de joc, că vrem să marcăm, dar nu facem nimic şi că nu ne poate da nimeni puncte pe tabelă dacă nu jucăm. A trebuit să ieşim la joc şi încet, încet au venit şi punctele. M-am bucurat pentru tinerii din echipă, cred că au un viitor aici, le-am spus să aibă mai multă încredere în ei şi să muncească, pentru că astfel nu vor ajunge niciunde. Dacă vor merge acasă şi se vor mulţumi cu faptul că au fost, nu e suficient, nu vor face nimic la echipa naţională. Trebuie să muncească mai mult. Urmează meciul cu Rusia, sperăm să facem un joc mai bun şi să obţinem încă o victorie. Doresc să le mulţumesc tuturor românilor care au fost astăzi aici, în tribune, şi mă bucur că măcar am reuşit să le aducem o mică bucurie”, a declarat după meci humoreanul Mihai Macovei, căpitanul României.
Următoarea partidă a României va fi pe 27 febriuarie, la Iaşi, atunci când stejarii vor întâlni o contracandidată la un loc al Cupei Mondiale din 2019, reprezentativa Rusiei, echipă ce are şi ea în acest an două victorii, cu Spania şi Germania.