Echipa de Liga a II-a Rapid va susţine astăzi penultimul joc de pregătire din intersezon. Adversara sucevenilor va fi colega de serie SC Bacău, partida urmând să se dispute pe terenul sintetic din cartierul George Enescu, cu începere de la ora 12.30. Cu acest prilej, antrenorul Costel Ilie îl va testa pe Andrei Alecsandru, un tânăr fotbalist provenit de la Bucovina Rădăuţi, care se antrenează de o săptămână pe Areni, precum şi pe alţi doi jucători care s-au pregătit ieri pentru prima dată alături de Semeghin, Bălan şi compania. Primul dintre ei este Dapo Kayode, un mijlocaş de origine anglo-nigeriană în vârstă de 23 de ani, care a mai evoluat în Albion pentru Fulham, Leyton Orient sau Crawley Town, dar şi în Spania (UD Castellon) şi Malta (Mqabba). Kayode nu se află la prima experienţă în ţara noastră, în ultimul an el trecând prin curtea formaţiilor Dinamo II Bucureşti şi ACS Berceni. Celălalt este Robert Ciprian Stancu, de la FC Olt, un atacant aflat încă la vârsta junioratului.
Tot ieri a ajuns sub comanda lui Costel Ilie şi atacantul Radu Luţac, de la Bucovina Rădăuţi, un fotbalist care a mai fost legitimat în trecut la gruparea suceveană.
Fiind în continuare accidentaţi, portarul Toma Niga, fundaşul Cătălin Tăutianu şi atacantul Mircea Negru vor absenta şi la jocul-test de astăzi, cu SC Bacău.
Vineri, pe 19 februarie, Rapid va susţine ultimul meci de pregătire din intersezon, în compania formaţiei Bucovina Pojorâta.
Pe 27 februarie, în primul joc oficial al sezonului de primăvară, „alb-vişiniii” vor primi pe Areni vizita grupării ACS Berceni.