Duminică va avea loc cel de-al doilea turneu regional din cadrul Campionatului de futsal organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Suceava. Întrecerea va avea loc în sala de sport din Milişăuţi şi va beneficia de participarea formaţiilor Rapid II Zimbrul Siret, Ştiinţa Mitoc, Sporting Poieni Solca, Viitorul Adâncata şi Bucovina II Milişăuţi.
În total, 20 de grupări din ligile a IV-a şi a V-a s-au înscris pe tabloul de concurs, scopul competiţiei fiind acela de a ţine în priză echipele pe timpul pauzei competiţionale dintre tur şi retur. Întrecerea va avea loc în sistem turneu, cele 20 de participante fiind împărţite în grupe de cinci, în funcţie de criteriul geografic. Primele două clasate la cele patru turnee regionale se vor califica pentru turneul final, care va avea loc pe data de 6 martie, în sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava.
Iată cum se prezintă programul turneului de la Milişăuţi:
10:00 – 10:30: Rapid II Zimbrul Siret – Știința Mitoc
10:40 – 11:10: Sporting Poieni Solca – Viitorul Adâncata
11:20 – 11:50: Bucovina II Milișăuți – Rapid II Zimbrul Siret
12:00 – 12:30: Știința Mitoc – Sporting Poieni Solca
12:40 – 13:10: Viitorul Adâncata – Știința Mitoc
13:20 – 13:50: Sporting Poieni Solca – Bucovina II Milișăuți
14:00 – 14:30: Rapid II Zimbrul Siret – Sporting Poieni Solca
14:40 – 15:10: Bucovina II Milișăuți – Viitorul Adâncata
15:20 – 15:50: Știința Mitoc – Bucovina II Milișăuți
16:00 – 16:30: Viitorul Adâncata – Rapid II Zimbrul Siret
Primele echipe calificate pentru turneul final sunt CS Gura Humorului şi Balada Ciprian Porumbescu, care şi-au câştigat acest drept în urma turneului inaugural găzduit de municipiul Gura Humorului, la sfârşitul săptămânii trecute.
Următoarele turnee regionale vor avea loc la Bosanci şi Vicovu de Jos, în zilele de 21 şi 27 februarie.
Ediţia de anul trecut a competiţiei a fost câştigată de formaţia Bucovina II Rădăuţi, care a dispus în finală cu scorul de 8-7 de Ştiinţa Vicovu de Sus.