După ce echipa reluase pregătirile la mijlocul săptămânii trecute şi păreau că există premise pentru continuarea activităţii în eşalonul al treilea al fotbalului românesc, situaţia de la Bucovina Rădăuţi a luat o întorsătură bruscă. Iulian Ionesi, omul care era la club nu doar antrenor, cât şi conducător sau jucător, a decis să renunţe la a se mai implica în activităţile de la echipă. Din acest motiv, antrenamentul program ieri nici nu a mai avut loc, jucătorii fiind anunţaţi că activitatea de la club a fost sistată. „Am ajuns la concluzia că nu mai are rost să ne chinuim, pentru că suntem la limita răbdării. Am făcut nişte calcule şi am realizat că nu ne putem descurca doar cu banii de la primărie, în condiţiile în care prima tranşă ar sosi abia în aprilie sau mai. Ori noi avem foarte multe cheltuieli în această perioadă şi ne-ar fi imposibil să le justificăm în baza proiectului respectiv. În acest moment situaţia este destul ambiguă, aşteptăm să vedem ce va fi în următoarele zile, dar sunt slabe speranţe să se mai schimbe ceva, ţinând cont că nici mediul privat nu a reacţionat aşa cum ne aşteptam la problemele noastre. Totuşi, în eventualitatea în care se va găsi cineva doritor să se implice în problemele administrative de la club, eu aş fi fericit să rămân în cadrul echipei, însă doar ca jucător. Îmi pare tare rău şi de situaţia în care au ajuns băieţii, care trebuie să-şi caute alte echipe în cazul în care se vor trage obloanele la Rădăuţi”, a declarat Iulian Ionesi.
Bucovina a încheiat turul pe poziţia a 9-a în ierarhia Seriei I, fără să aibă în acest moment vreo emoţie în privinţa retrogradării.