Atletul Paul Tiberius Coman de la CSM Suceava a reuşit o performanţă deosebită la Campionatele Naţionale Universitare găzduite de municipiul Bacău, la finalul săptămânii trecute. Sportivul în vârstă de 22 de ani s-a impus cu timpul de 25 minute şi 50 secunde în proba de 5 kilometri marş, izbutind să urce pe treapta cea mai înaltă a podiumului de premiere.
„Chiar dacă este student la ASE, în Bucureşti, Paul îşi face timp şi pentru antrenamente, fiind multiplu medaliat la campionatele naţionale. A demonstrat o formă excelentă obţinând un rezultat bun la Bacău, aşa că suntem optimişti în perspectiva Campionatelor Naţionale de marş, care vor avea loc la Reşiţa, pe 20 martie, şi unde dorim să luăm o medalie în întrecerea pe echipe a cursei de 20 de kilometri marş”, a declarat antrenorul Silviu Casandra de la CSM Suceava.